ș definitie

ș3 / șșș interj. substantiv neutru ș

ș1 (literă) [cit. șe / șî] s. m. / s. n., pl. ș / ș-uri substantiv neutru ș

ș2 (sunet) [cit. șî] s. m., pl. ș substantiv neutru ș

Ș s. m. invar. A douăzeci și una[1] literă a alfabetului, numită „șe”, și sunetul corespunzător. substantiv neutru ș

ș m. A doŭă-zecea literă a alfabetuluĭ românesc. Sunetu eĭ e ca a luĭ s pronunțat maĭ în ăuntru [!] guriĭ, ca și j față de z. Sunetu ș e foarte șuĭerător și e întrebuințat cînd vrem să impunem tăcere fără să strigăm, ca în șt. – El e reprezentat în multe felurĭ în diferite alfabete, precum: ch (fr.), sce (it.), sch (germ.), sh (engl.), s (ung.), sz (pol.), š (ceh. cr.). Greciĭ nu-l aŭ și nicĭ nu-l pot pronunța bine. Eĭ aŭ, ca și Ĭtalieniĭ și Spanioliĭ, un s intermediar între s și ș. V. cele spuse la s. substantiv neutru ș

Ș1, ș, s. m. 1. A douăzeci și doua literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană constrictivă prepalatală surdă). [Pr.: șe, și.Pl. și: (1, n.) ș-uri] substantiv neutru ș

Ș2 interj. (De obicei prelungit) Cuvânt folosit pentru a-i cere cuiva să tacă, să păstreze tăcere. – Onomatopee. substantiv neutru ș

s1 (literă) [cit. es / se / sî] s. m. / s. n., pl. s / s-uri substantiv neutru s

s2 (sunet) [cit. ] s. m., pl. s substantiv neutru s

s-1, -s- pr. v. síne substantiv neutru s

s-2 conjcț. v. substantiv neutru s

-s v. fi substantiv neutru s

S s. m. invar. A douăzecea[1] literă a alfabetului, numită „se”, și sunetul corespunzător. substantiv neutru s

1) -s (lat. ex) pref. care corespunde cînd cu de, des, dis, cînd cu ex, e: s-cad (ca de-cad, de-duc), s-pun (ca. ex-pun, e-mit). substantiv neutru s

2) -s, formă enclitică îld. îs=sînt: eŭ nu-s mort, eĭ nu-s acolo. substantiv neutru s

s’, eliziune îld. (pron. și conj.): nu s’aude, s’audă cînd îĭ spun ! substantiv neutru s

s m. A noŭa-spre-zece literă a alfabetuluĭ latin. Sunetu eĭ e acela pe care-l întrebuințezĭ cînd vreĭ să facĭ pe cineva să întoarcă capu spre tine fără să strigĭ cu voce, ca în st saŭ pst. Cînd vrei să impuĭ tăcere, aĭ nevoĭe tot de s ca în st saŭ țst. Tăcerea se impune și pin șt. Între s și ș e aceĭașĭ relațiune ca între z și j. Unele popoare (Fr. It. Germ. Engl.) se folosesc de s pentru a reprezenta pe z între vocale. Această procedură e tot așa de greșită ca și cînd aĭ scrie așa și aĭ ceti aja ! Tot așa, înainte de b, d, g, l, m, n și v uniĭ pun s îld. z. Și asta e o procedură greșită care duce la falsificarea pronunțăriĭ, ca în slab, în care s nu se pronunță ca în dezleg, pe care uniĭ scriŭ greșit desleg. Unguriĭ scriŭ sz îld. s și s îld. ș. V. cele zise la ș. substantiv neutru s

S, s, s. m. 1. A douăzeci și doua literă a aflabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană constrictivă dentală surdă). [Pr.: es, se, sî.Pl. și: (1, n.) s-uri]. substantiv neutru s

S m. a 19-a literă a alfabetului: însoțit de o sedilă, devine sibilant: ședea, și. ║ n. abreviațiune pentru Sud. substantiv neutru s

s-au pr. + vb. aux. (s-au dus) substantiv neutru sau

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ș

ș   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ș ș-ul
plural ș-uri ș-urile
genitiv-dativ singular ș ș-ului
plural ș-uri ș-urilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z