ă definitie

a art. V. al. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume a

al (f. a, pl. ai, ale), art.1. Art. caracteristic al numeralului ordinal. – 2. Art. caracteristic pentru aproape toate cazurile de gen. (uzul impune: fereastra casei; dar acesta este unicul caz în care se face abstracție de art. a, cf. o fereastră a casei; noua fereastră a casei; fereastra nouă a casei; fereastra este a casei). 3. Art. caracteristic al pron. pop.4. Folosit în mod absolut, fără indicarea obiectului posedat, înseamnă „fiul lui”: ai Galeongiului (Iorga), fiii Galeongiu. A dat naștere la numeroase patronime, mai ales în Bucov.: Asiminei „fiul Siminei”. – 5. Fără indicarea posesorului, poate însemna: „tot ce se referă la”: după cît spun cunoscătorii în ale fripturii de batal (Sadoveanu). Lat. ille, illa, prin faza intermediară el, ea, care este pron. pers. (Pușcariu 53; DAR; D. Găzdaru, Descendenții demonstrativului latin ille în limba română, Iași, 1929). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume al

al adj. și pron.1. Acela, cel (care): vrăjitorul ăla (Eliade); una din fetele lui Zamfirache, a de s-a logodit cu Ilie bogasierul (Caragiale). – 2. Cel (art. caracteristic al superlativului relativ: a mai frumoasă (Voiculescu) (cu această folosire este fam. și se preferă cel). – 3. Antepus, substituie uneori art. enclitic, cu scopul de a întări semnificația demonstrativă: unde începu reteveiul a le înmuia ale oase (Ispirescu). – 4. (S.) Ceva nedefinit, persoană (cînd este m.) sau obiect (cînd este f.) care nu poate fi descrisă sau desemnată cu nume propriu: numai ce mă pomenesc cu un ăla (Caragiale). – 5. (Vulg.; în Munt.) A (se) ăla, vb. invariabil, poate indica orice acțiune, în cazurile în care nu se găsește la moment cuvînt propriu, sau se dorește evitarea unui cuvînt indecent. ♦ Decl. ca adj. antepus: ăl, gen. ălui, pl. ăi, gen. ălor; f. a, gen. ălei, pl. ale, gen. ălor. Ca adj. postpus și ca pron. primește un -a paragogic; suferă modificări numai f. sing. aia. Multe var. incorecte. Formele mold. substituie de obicei pe ă inițial printr-un a. Lat. ille, illa. Prin originea sa, și în parte prin întrebuințare, se confundă cu cuvîntul precedent, de care s-a separat doar într-o epocă relativ recentă. În limba actuală nu este posibil să se mai confunde, astfel încît al rămîne pentru a desemna relațiile de posesie (și numeralul ordinal), pe cînd folosirea lui ăl se confundă cu a lui acel(a) sau cel(a). Într-adevăr, limba literară confundă constant ăl 1 și 2 cu acel(a) și ăl 3 cu cel(a), și preferă formele acestea din urmă, întrucît consideră cuvîntul ăl ca avînd o anume nuanță de vulgaritate sau, cel puțin, de familiaritate. În sensurile 3-5 este de neînlocuit, fiind vorba în aceste trei cazuri de construcții proprii rom. Sensul 4 răspunde aceleiași necesități ca fr. machin, truc, chose, sau sp. chisme. Pentru sensul 5 cf. sp. aquellar, (a)quillotrar. Complexitatea problemei adj. și pron. dem. în rom. se explică prin numeroasele sale întrebuințări nuanțate diferit, și în același timp prin originea lor unică. Într-adevăr, lat. ille a avut patru rezultate diferite (cf. Găzdaru și DAR, s. v. al): pron. pers. el, f. ea; art. encl. -l sau -le, f. -a; art. pos. al, f. a; și adj. și pron. ăl, f. a. La acestea s-ar putea adăuga seria de compuși de la ille, ca cel și acel. Toate sensurile fundamentale ale seriei coincid cu uzul sp. și romanic în general: muntele; al doilea; al meu; ăl mai frumos. Comp. alde, art. invar. (circumlocuțiune dem., care indică o referință la ceva cunoscut): alde mă-sa (Ispirescu); alde taica (Jipescu); un cioflingariu d-alde tine (Creangă). Este comp. din ăl cu de. Pentru a înțelege comp., trebuie plecat de la expresii cum sînt: săracul ăl(a) de Ion, astfel încît construcția este eliptică, prin suprimarea unui adj. Construcția se reduce la ăl de, unde de are sens relativ: ăl de ieri. DAR dă altă explicație, bazată pe necesitatea de a exprima un pl. indef., ceea ce nu pare a corespunde nici intenției construcției, nici sing. invar. al lui alde. Cf. Philippide, Principii, 138. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume al

-ÁL suf. „calitate”. (< fr. -al) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume al

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Nevasta acestui sărac era muncitoare... iar a celui bogat era pestriță la mațe (CREANGĂ). 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea.Lat. illum, illam. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume al

al art. m. care arată gen.: al meŭ, al lor, al unuĭa, al omuluĭ; art. m. la nom. numeralelor ordinale: al doilea, și' n expresiunea alde. V. alde. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume al

al art. m., pl. ai; f. a, pl. ále; g.-d. pl. m. și f. álor (~ lui, ~ săi) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume al

al (f. a) 1. art. m. precede pronume, numerale și substantive: al meu, al doilea, al școlarului; 2. f. pl. cele lucruri: toate alea, de ale gurii. [Lat. ILLUM, ILLAM a produs, întonat sau aton: el (f. ea), al și ăl (f. a)]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume al

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol en­clitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea.Lat. illum, illam. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume al

AL, A, ai, ale, art. 1. (Întrebuințat ca articol posesiv sau genitival înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, cînd cuvîntul care precedă nu are articol enclitic) Mi se făcuse dor de Șebiș... Și mai cu seamă de voi, tovarăși ai copilăriei mele. BENIUC, V. 22. Fiul craiului... iese afară în grădină și începe a plînge în inima sa, lovit fiind în adîncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale părintelui său. CREANGĂ, P. 189. Iepele erau ale lui, și cînd le grijea, grijite erau. CREANGĂ, P. 104. Nevasta acestui sărac era muncitoare... iar a celui bogat era pestriță la mațe. CREANGĂ, P. 59. Lung e drumul Clujului, Dar mai lung al dorului; Al Clujului se sfîrșește, Al dorului mă topește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 92. ◊ (Posesorul e numit înaintea obiectului posedat) D-voastră, cinstiți oaspeți [zise spînul], se vede că pașteți boboci, de nu vă pricepeți al cui fapt e acesta. CREANGĂ,. P. 233. Duce-m-aș cu luna-n stele, Nu mă pot de-a mîndrei jele! JARNÎK-BÎRSEANU, D. 88. ◊ (Precedat de un « de » partitiv) Cîtă apă-i pe vîlcele, Sînt tot lacrimi de-ale mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. ◊ Loc. adj. și adv. Al dracului (sau naibii) v. drac, naiba. ◊ E x p r. De-ale gurii v. g u r ă. 2. (Întrebuințat înaintea numeralelor ordinale, începînd cu « al doilea ») Elev în clasa a opta.Virgiliu este în anul al treilea la Facultatea de drept. CARAGIALE; O. II 208. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume al

ăl2 (reg.) art. m. (omul ăl bun), g.-d. ălui, pl. ăi; f. a, g.-d. ắlei, pl. ále, g.-d. pl. m. și f. ắlor articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume ăl

ĂL, A, ăi, ale, adj. dem. (În vorbirea puțin îngrijită) Cel, cea. ◊ (Cu valoare de pron. dem.) Moșia beiului, a din Vădastra (DUMITRIU). ♦ Renumit; (ir.) cine știe ce. Că doar nu ești ăl voinic, Ci, bade, ești de nimic (JARNÍK-BÎRSEANU). [Gen.-dat. sg.: ălui, ălei; gen.-dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume ăl

ăl1 (reg.) adj. pr. antepus m. (ăl om); g.-d. ắlui, pl. ăi; f. a, g.-d. ắlei, pl. ále, g.-d. pl. m. și f. ắlor articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume ăl

ăl, a pron. și art., pl. ăĭ, ale; ăla, aĭa, pl. ăĭa, alea. Vest. Cel, cea: ăl-lalt (cel-lalt). Vorba ăluĭa, vorba celuĭa, adică „după cum zice o vorbă, un proverb”. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume ăl

ăl (f. aia) art. cel: degetul ăl mic. ║ pr. acel: să te ferească ăl de sus; vorba ăluia, proverb [V. al]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume ăl

ĂL, A, ăi, ale, adj. pron. dem. (Reg.) Cel, cea. Ăl om. [Gen.- dat. sg.: ălui, ălei; gen.- dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume ăl

!tău1/al tău adj. pr. m. (prietenul tău/un prieten al tău, al tău prieten; prietenului tău/unui prieten al tău), pl. tăi/ai tăi (prietenii tăi/niște prieteni ai tăi, ai tăi prieteni; prietenilor tăi/unor prieteni ai tăi); f. ta/a ta (prietena ta/o prietenă a ta, a ta prietenă), g.-d. tále/a tále (prietenei tale/unei prietene a tale), pl. tále/ale tále (prietenele tale/niște prietene ale tale, ale tale prietene; prietenelor tale/unor prietene ale tale) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume tău

de al (a, ai, ale) (tempo lent: cel de al doilea)/de-al (-a, -ai, -ale) (tempo rapid: cel de-al doilea; un prieten de-ai mei, o prietenă de-ale mele) prep. + art. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume deal

AL PÁRI loc. adv. concordanță între valoarea nominală și cea reală a diferitelor hârtii de valoare cu care se tranzacționează pe piață. (< it. al pari, la paritate) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume alpari

!vóstru/al vóstru1 adj. pr. m. (prietenul vostru/un prieten al vostru, al vostru prieten; prietenul vostru/unui prieten al vostru), pl. vóștri/ai vóștri; f. voástră/a voástră (prietena voastră/o prietenă a voastră, a voastră prietenă), g.-d. voástre/a voástre (prietenei voastre/unei prietene a voastre), pl. voástre/ale voástre (prietenele voastre/niște prietene ale voastre, ale voastre prietene; prietenelor voastre/unor prietene ale voastre) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume vostru

'într-al (a, ai, ále) prep. + art. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume întral

al pári (it.) loc. adv. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume alpari

AL PARI loc. adv. (Despre un titlu financiar care se vinde sau se cumpără) La valoarea nominală. – Loc. it. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume alpari

al ségno (it.) [gno pron. nĭo] (se-gno) loc. adv.; abr. al seg. / AS articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume alsegno

príntr-al (-a/-ai/-ale) prep. + art. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume printral

*da cápo al fíne (it.) loc. adv.; abr. d.c. al fine articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume dacapoalfine

Harun-al-Rașid m. celebru calif arab, protectorul stiintelor si poeziei, aliatul lui Carol Magnu (786-809). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume harunalrașid

ă1 (literă) s. m. / s. n., pl. ă / ă-uri substantiv neutru ă

ă2 (sunet) s. m., pl. ă substantiv neutru ă

Ă s. m. invar. A doua literă a alfabetului și sunetul corespunzător. substantiv neutru ă

ă m. vocală confuză ce provine dintr´un a neîntonat, median sau final: bărbat (din barbă), călare (din cal). substantiv neutru ă

Ă, ă, s. m. 1. A doua literă a alfabetului limbii române; 2. Sunet notat cu această literă (vocală medială, cu deschidere mijlocie, nerotunjită). [Pl. și: (1, n.) ă-uri]. substantiv neutru ă

a prep.1. (Înv.) Exprimă o relație spațială (cu sau fără ideea de mișcare): șezu a dreapta lui Dumnezeu (Coresi). – 2. (Înv.) Exprimă o relație temporală sau instrumental-modală: sîmbătă a prînzul cel mare (N. Costin). – 3. (Înv.) De la sensul spațial s-a dezvoltat un sens cauzal: mearsă în pădure a lemne (Dosoftei). – 4. Exprimă o relație de identitate, fie reală, fie presupusă: cîinii latră a om străin (N. Gane). – 5. Însoțește inf. scurt și (înv.) inf. lung. În primul caz, se suprimă la timpurile compuse cu inf. (voi fugi), după a ști și a putea (nu pot face nimic) și după un pron.rel.-inter. (n-are ce face). – 6. (Înv.) Însoțește gen. dat. nedeterminat: nice frate a frate va folosi, nice părinte a fecior (Varlaam). Lat. ad, al cărui rezultat romanic este în general a (Pușcariu 1; Candrea-Dens., 1; REW 136; DAR). Toate întrebuințările din rom. sînt romanice, chiar și gen.-dat.: cf. Pușcariu, Lr., 190 (citat din CIL, XIII, 2483: membra ad duos fratres, rom. membrele a doi frați). A fost înlocuit treptat și astăzi aproape complet, de la. Tendința actuală este de a i se limita folosirea la 4 și 5. substantiv neutru a

a interj. – Exprimă surpriză, cu un sens secundar de mirare sau de indignare. Creație expresivă. substantiv neutru a

A3 prep. 1. (Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Miroase a pământ ♦ În semn de... Fluiera a pagubă (ISPIRESCU). 3. (Servește la alcătuirea unor construcții corespunzătoare genitivului). Atoateștiutor. ◊ (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. ♦ (Cu valoare de articol posesiv) Să le lege de codițele a trei cai neînhămați (RETEGANUL). 4. (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale și prepoziționale) De-a dreapta.Lat. ad. substantiv neutru a

A4 prep. (Formează numerale distributive). De câte... 3 saci a 80 de kg. – Din fr. à. substantiv neutru a

A1 s. m. invar. Prima literă a alfabetului și sunetul corespunzător. ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit. substantiv neutru a

a7 / aa interj. substantiv neutru a

A1, a, s. m. 1. Prima literă a alfabetului limbii române. ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit; totul, în întregime. 2. Sunet notat cu această, literă (vocală deschisă, nerotunjită medială).[Pl. și: (1, n.) a-uri] substantiv neutru a

A2 interj. (De obicei repetat) Exclamație care exprimă: surprindere, admirație, entuziasm; plăcere, satisfacție; necaz, supărare; regret; indignare, reamintirea bruscă a unui lucru omis; ah. – Onomatopee. substantiv neutru a

A4 prep. (Introduce un numeral distributiv) De câte... 3 saci a 80 kg.Fr. à. substantiv neutru a

a5 art. v. al, ăl1 substantiv neutru a

A2 interj. 1. Exclamație care exprimă diferite stări emotive: surprindere; admirație, entuziasm; plăcere, satisfacție; necaz, supărare; regret; indignare etc. 2. Exlamație care însoțește reamintirea bruscă a unui lucru omis. substantiv neutru a

a1 (literă) s. m. / s. n., pl. a / a-uri substantiv neutru a

a2 (sunet), s. m. pl. a substantiv neutru a

a3 prep. substantiv neutru a

1) *a m. Prima literă și vocală a alfabetului latin (numită alfa în alfabetu gr. și az în cel cirilic), care reprezentă un sunet produs cu gura foarte deschisă și cu limba în stare de repaus: un A, doĭ saŭ doĭ de A. 2) a v. ajutător p. formarea pers. III sing. a perf. compus (lat. habet; it. ha, fr. a): a fost (în nord o fost). 3) a v. ajutător p. formarea viitorului, prescurtare din va. V. va. 4) a (lat. ad, it. a, fr. a) prep. care 1) precede infinitivu: a ști, e greŭ a ști (să știĭ) tot, era gata a-ĭ spune (să-ĭ spună); 2) arată relațiunea, asemănarea ori tendența: miroase a crin, seamănă o [!] vulpe, urlă a pustiŭ, face a răŭ, rațele fac a ploaie, trage a boĭer, (odinioară: ĭeșind a vînat azi: la vînat); 3) arată direcțiunea, locu, timpu saŭ modu și se scrie unită cu substantivu formând adverbe: îmĭ aduc aminte („la minte”), mă duc ori dorm acasă („la casa mea”), amează, amurg, alene; odinioară se scria despărțit: stînd în picioare cu șlicele a (în) mînă (N. Cost. 2,77); 4). exprimă genitivu și dativu adjectivelor și pronumelor nehotărîte și al numeralelor: înaintea a atîtea năroade (atîtor noroade), vorbe a niscaiva oameni, vorbe de la niște oameni, știutor a tot, știutor a toate (a-tot-știutor), tată a doĭ, a treĭ, a opt copiĭ; stăpîn a multe turme, stăpîn a cît pămînt vreĭ; i-a tăiat capul și luĭ, și a treĭ pruncĭ (V. de și de-a). 5) a (lat. illa, de unde vine și ĭa, dînsa) art. care arată genitivu sing. fem.: cartea e a luĭ, a eĭ. Vest. Art. fem. îld. cea: casa a mică, pl. casele ale (saŭ ăle) mici. V. aseară. 6) *a- și în ainte [!] de vocale an-, prefix privativ grecesc uzitat în nomeclatura științifică: aseptic, acatalectic, anorganic, anemic. 7) -a, sufix care se adaugă pronumelor (izolate saŭ neurmate de substantiv) și adverbelor: acestora, oamenilor acestora, nimănuĭa, altuĭa, acuma, aicea. 8) a, interj. de mirare, admirare saŭ exclamare: A! Ce e asta? A! Dac' ar fi așa, bine ar fi! – Unit cu ba (scris mai corect a, ba se întrebuințează la o întrebare saŭ la exprimarea mirăriĭ ori îndoieliĭ: A, ba! Țara pĭere, și baba se pĭaptănă! substantiv neutru a

a4 adj. pr. v. ăl1 substantiv neutru a

a, prep. – La: „Puii stau a soare și eu a umbră” (D. Pop 1970: 158); „O luat dasagii de-a umăr” (idem); „O sărit omu' cu un brăcinar din gatii a mână” (Papahagi 1925: 125); „Mă duc sara la fântână / Cu gălețile a mână” (Bârlea 1924, II: 357). – Lat. ad „la„. substantiv neutru a

a6 vb. aux. v. avea2 substantiv neutru a

a1 s.m. invar. I 1 Prima literă a alfabetului limbii române. ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit; totul, în întregime. 2 Sunetul corespunzător acestei litere (vocală medială, deschisă, nerotunjită). 3 Semn grafic pentru această literă (a, A). II 1 (muz.) Notație literală pentru sunetul la în țările germanice. 2 (metr.) Simbol pentru amper. 3 (mat.) Simbol pentru arie. 4 (chim.) Numele unei vitamine (A). 5. (med.) Numele unei grupe sangvine (A II). 6. (log.) Simbol pentru judecățile universal-afirmative. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007) substantiv neutru a

a2- Element de compunere „fără“, „lipsit de“. • și an-. /<fr. a-, an-; cf. gr. ά- άν- „fără, lipsit de“. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007) substantiv neutru a

a3 interj. 1 Exclamație prin care se exteriorizează diferite stări emotive: a) Surprindere. A, te-am prins! b) Admirație. A, ce rochie frumoasă! c) Satisfacție. Ai mâncat ciocolata? – A, a fost foarte bună! d) Regret. Ai pierdut banii? – A, asta-i situația! e) Indignare. A, din ăștia-mi ești?; ah. 2 Exclamație care însoțește reamintirea bruscă a unui lucru omis. Ți-ai amintit? – A, asta era! • /onomat. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007) substantiv neutru a

a4 prep. 1 Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului. A citi. 2 Intră în compunerea unor adverbe, locuțiuni adverbiale și prepoziționale, a unor substantive și adjective în structura cărora este inclus tot și în numirea unor jocuri de copii. Ex. Acasă, de-a dreapta, de-a baba oarba. 3 Exprimă un raport de comparație sau de asemănare. Miroase a tămâie. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă. 4 Se utilizează pentru a exprima genitivul unor numerale sau al unor pronume și adjective pronominale nehotărâte. Cărțile a doi copii. Simbolul a ceva. • /lat. ad. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007) substantiv neutru a

A m. întâia literă a alfabetului. In vechiul alfabet românesc, derivat din cel cirilic și în uz până la 1860, ea poartă numele de az. V. az. substantiv neutru a

a prep. 1. arată o pozițiune exterioară: a casă; fig. a minte; 2. o presimțire: miroase a..., fig. nu-i a bună; 3. modul: merge a lene; 4. precede orice infinitiv, distingându-1 de forma-i nominală corespunzătoare: a face în raport cu facere [Lat. AD]. substantiv neutru a

a! int. exprimă o surprindere sau uimire (mai adesea neplăcută): a! ce om! substantiv neutru a

A3 prep. 1. (Precedă infinitivul scurt ca formă-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Miroase a pământ. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă. 3. (Intră în compunerea unor adverbe, locuțiuni adverbiale și prepoziționale și a unor substantive și adjective în care este inclus tot) De-a dreapta, atoatevăzător, atotputernic.Lat. ad. substantiv neutru a

A5- Element de compunere care indică absența, excluderea etc. Amoral, anhidru. [Var.: an-] – Din fr. a-. substantiv neutru a

A4 prep. (Formează numerale distributive). De câte... 3 saci a 80 de kg. – Din fr. à. substantiv neutru a

A2 interj. (Adesea lungit sau repetat) 1. Exclamație care exprimă diferite stări emotive: a) surprindere, mirare. A, dar lîngă sobă s-a mișcat culcușul cățelului. BASSARABESCU, V. 32; b) admirație, entuziasm. Am așteptat cît am așteptat înghesuit în fund, și-n sfîrșit am auzit: A ! a! și bătăi în palme din toate părțile. Se arătase sus pe movilă vestitul cîntăreț. CARAGIALE, O. I 375; c) plăcere, satisfacție. Șeful (cordial): Aaa! Am onoarea, dom’profesor. SEBASTIAN, T. 191. Să ciocnim, giupîne ! Noroc și într-un ceas bun. Amin! (Bea) A!... bun îi! ALECSANDRI, T. I 329; d) bucurie răutăcioasă, triumf. A! a! bine ți-a făcut! e) necaz, supărare. A! ce copil neastîmpărat! f) întristare, regret. A, ce rău îmi pare că nu te-am ascultat! g) indignare, amenințare. A, tîlharule, vii sus de stingherești fata de la gherghef? ALECSANDRI, T. I 338. N-apucă să sfîrșească, căci buzduganul armașului, lovindu-l drept în frunte, îl oborî la pămînt.A, voi ocărîți pre domnul vostru! strigă acesta. NEGRUZZI, S. i 152. 2. Exclamație care însoțește reamintirea bruscă a unui lucru scăpat din vedere. A, cît p-aci să uit să-ți povestesc cum s-au petrecut lucrurile. substantiv neutru a

A1 s. m. invar. Prima literă a alfabetului și sunetul corespunzător; este o vocală nerotunjită, cea mai deschisă din seria medială. ◊ Expr. De la a (pînă) la z = de la început pînă la sfîrșit; de la alfa la omega. substantiv neutru a

A3 prep. 1. (Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului) A vorbi. A citi. ◊ (Precedă infinitivul care are rol de subiect sau de complement în propoziție) I-a dat poruncă ca să-i deschidă toate tronurile cu haine, spre a-și alege. ISPIRESCU, L. 3. E ușor a scrie versuri Cînd nimic nu ai a spune. EMINESCU, O. I 226. Încă nu apucaseră feciorii a aprinde luminările. ALECSANDRI, T. I 155. Nu rînji, lele, dinții, Că n-am venit a peți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 450. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Vîntul venea vîjîind din timpii, trecea prin finețe și țipa cîteodată a pustiu. SADOVEANU, O. I 147. Aerul mirosea a pămînt ud, a iarbă proaspătă ș-a flori de liliac. VLAHUȚĂ, O. A. 371. Urcă-te, leică, într-un copaci mare și te uită în toate părțile, doară de vei vedea ceva așa care să semene a sat. ISPIRESCU, L. 336. Un fir de o mătase albă, subțire, strălucită, ce semăna mai mult a o vie rază de lună... decît a fir de tort. EMINESCU, N. 8. ◊ (Construcția prepozițională exprimă o presimțire, o prevestire, o amenințare) O adiere rece... șuieră a primejdie. SLAVICI, V. P. 156. A lupilor potaie... vine... urlînd a moarte. ALECSANDRI, P. A. 222. Un fel de vultur ce țipă a ploaie. ȘEZ. II 151. ♦ În semn de... Fața omului se chirci a durere. PREDA, I. 167. Parcă se coborîse încet o pleoapă, a somn, peste rămășițele de lumină. SADOVEANU, O. V 458. Sta în loc și fluiera a pagubă. ISPIRESCU, L. 139. Cîteodată... prea arare... A tîrziu cînd arde lampa. EMINESCU, O. I 106. 3. (Formează, împreună cu substantive precedate de numerale ori de adjective pronominale nehotărîte sau împreună cu pronume nehotărîte, construcții cu valoare de genitiv) Să le lege de codițele a trei cai neinvățați. RETEGANUL, P. II 40. ◊ (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. Atotștiutor. 4. (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale și prepoziționale, exprimînd un raport local) De-a curmezișul. De-a latul.Locomotiva scundă... trăgea încet șa e vagoane de-a lungul cîmpiei. DUMITRIU B. F. 5. Masele grele de păr... o încoronau de-a dreapta și de-a stînga. DUMITRIU, B. F. 37. ♦ (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale, exprimînd un raport modal) De-a berbeleacul. De-a binelea. De-a gata. substantiv neutru a

A4 prep. (Cu sens distributiv, precedînd numerale) De cîte... Trei caiete a un leu. substantiv neutru a

â (literă) s. m. / s. n., pl. â / â-uri substantiv neutru â

â m. son reprezentând o rostire mai energică și mai adâncă decât cel precedent și provenind obișnuit dintr´un a urmat de o nazală: păgân (lat. PAGANUS), rumân (lat. ROMANUS); a fost apoi propagat de slavona și turca, cari posed acelaș son. substantiv neutru â

Â, â, s. m. 1. A treia literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală medială, închisă, nerotunjită). Pl. și: (1, n.) â-uri]. substantiv neutru â

l-a pr. + vb. aux. (l-a dus) substantiv neutru la

i-a pr. + vb. aux. (i-a dat) substantiv neutru ia

a-i prep. + pr. (a-i da) substantiv neutru ai

a-l prep. + pr. (a-l da) substantiv neutru al

à la (fr.) prep. (à la Cluj) substantiv neutru àla

de-a V. de 1 și a 4. substantiv neutru dea

și-a1 conjcț. + art. (în tempo rapid) (și-a mea) substantiv neutru șia

și-a2 conjcț. + vb. aux. (în tempo rapid) (și-a mers) substantiv neutru șia

și-a3 pr. + vb. aux. (în tempo rapid) (și-a închipuit) substantiv neutru șia

mea1/a mea1 v. meu1/al meu1 substantiv neutru mea

a-și prep. + pr. (a-și închipui) substantiv neutru ași

a-ți prep. + pr. (a-ți da) substantiv neutru ați

sale3 / a sále v. său1/ al său substantiv neutru sale

*non-á s. n. substantiv neutru non-a

de-a-una, adv. – Totodată, în același timp: „Jos la ele cobora, / De-a-una le și hrănea” (Ștețco 1990: 92). substantiv neutru deauna

datorá1 (a ~)/(înv.) datorí1 (a ~) (a avea o datorie materială sau morală) vb., ind. prez. 3 sg. datoreáză/datoréște, imperf. 3 sg. datorá/datoreá; conj. prez. 3 datoréze/să datoreáscă; ger. datorấnd/datorínd substantiv neutru datora

drămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drămuiésc, imperf. 3 sg. drămuiá; conj. prez. 3 să drămuiáscă substantiv neutru drămui

a témpo (it.) loc. adv. substantiv neutru atempo

a face ă-ă expr. (în limbajul copiilor mici) a defeca. substantiv neutru afaceăă

A GIÓRNO loc. adv. (iluminat) ca ziua. (< it. a giorno) substantiv neutru agiorno

a frésco (it.) loc. adj., loc. adv. substantiv neutru afresco

A PRIÓRI loc. adj. și adv. (în mod) aprioric. (< lat. a priori, din ceea ce precedă) substantiv neutru apriori

A PRIÓRI adv., adj.invar. Înaintea oricărei experiențe, înainte de fapte, în mod aprioric. [Pron. -pri-o-ri. / < lat.sc. a priori – din ceea ce precedă]. substantiv neutru apriori

MOT À MOT [MOTAMÓ] adv. (fam.) cuvânt cu cuvânt; literal. (< fr. mot à mot) substantiv neutru motàmot

MOT A MOT adv. (Fam.) Cuvânt cu cuvânt; literal. [< fr. mot à mot]. substantiv neutru motamot

APRIÓRI adv. (Fil.) În mod aprioric. [Pr.: -pri-o-] – Fr. a priori (lat. lit. a priori). substantiv neutru apriori

noástră1/ a noástră1 v. nóstru1/ al nóstru1 substantiv neutru noastră

noástre3/ a noástre v. nóstru1/ al nóstru1 substantiv neutru noastre

murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă substantiv neutru murdări

de-a dúra loc. adv. substantiv neutru deadura

de-a fáce v. aveá1 substantiv neutru deaface

de-a gáta loc. adv. substantiv neutru deagata

a giórno (it.) (gior-) loc. adj., loc. adv. substantiv neutru agiorno

a prióri (lat.) (-pri-o-ri) loc. adj., loc. adv. substantiv neutru apriori

a priorì adv. înainte de orice experiență, din pură rațiune: judecată a priori, opus lui a posteriori. substantiv neutru apriorì

de-a prep. exprimă: 1. o mișcare vie și face parte din numirile jocurilor copilărești: de-a baba oarbă, de-a berbeleacu; 2. o mișcare prelungită într’o direcție oarecare: de-a lungul, de-a rândul; 3. se pune înaintea infinitivului: n’are de a face. substantiv neutru deaprep

A GIÓRNO loc. adj., loc. adv. Ca ziua. Luminat a giorno. – Loc it. substantiv neutru agiorno

A PRIÓRI loc. adj., loc. adv. (Fil.) (În mod) aprioric. [Pr.: -pri-o-] – Loc. lat. substantiv neutru apriori

à la carte (fr.) [carte pron. cart] loc. adj., loc. adv. substantiv neutru àlacarte

à la russe (fr.) [pron. alarüs] loc. adj., loc. adv. substantiv neutru àlarusse

A CAPÉLLA loc. adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Fără acompaniament instrumental. [Var. (după alte surse) a cappella. / < it. a cappela]. substantiv neutru acapella

de-a valma V. valma. substantiv neutru deavalma

de-a roáta loc. adv. substantiv neutru dearoata

de-a súrda loc. adv. substantiv neutru deasurda

de-a túmba loc. adv. substantiv neutru deatumba

de-a válma loc. adv. substantiv neutru deavalma

AFORTIÓRI adv., adj. invar. 1. Adj. invar. (Despre raționamente) Care constă în trecerea de la o judecată la alta, în favoarea celei de-a doua judecăți existând tot atâtea temeiuri sau temeiuri în plus. 2. Adv., adj. invar. (Livr.) (Care se impune) cu necesitate. [Pr.: -ti-o-] – Loc. lat. substantiv neutru afortiori

A FORTIÓRI loc. adv., adj. inv. care se impune cu necesitate. ◊ (log.; despre raționamente) care constă în trecerea de la o judecată la alta pe baza faptului că în favoarea celei de-a doua judecăți există tot atâtea temeiuri. (< lat. a fortiori, cu atât mai mult) substantiv neutru afortiori

AFORTIÓRI adj. (Liv.) Care se impune cu necesitate, care este necesar. ♦ Formă de raționament constând în trecerea de la o judecată la alta datorită faptului că în favoarea celei de-a doua judecăți există tot atâtea temeiuri sau chiar mai multe. [< lat. a fortiori – cu atât mai mult]. substantiv neutru afortiori

à la longue (fr.) [pron. alalõg] (lon-gue) loc. adj., loc. adv. substantiv neutru àlalongue

A CAPPÉLLA loc. adj. și adv. (despre lucrări corale) fără acompaniament instrumental. (< it. a cappella) substantiv neutru acappella

A CAPPÉLLA adv., adj. (Despre muzică sau despre o formație corală) Fără acompaniament instrumental. – Loc. it. substantiv neutru acappella

de-a căláre loc. adv. substantiv neutru deacălare

de-a poárca (pop.) loc. adv. substantiv neutru deapoarca

de-a púruri/de-a púrurea loc. adv. substantiv neutru deapururi

de-a rấndul loc. adv. substantiv neutru dearândul

!de-a stấnga loc. adv., loc. prep. substantiv neutru deastânga

!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút substantiv neutru complăcea

cu de-a síla loc. adv. substantiv neutru cudeasila

a cappélla (it.) loc. adj., loc. adv. substantiv neutru acappella

a fortióri (lat.) [ti pron ți] (-ti-o-ri) loc. adj., loc. adv. substantiv neutru afortiori

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză substantiv neutru autoacuza

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă substantiv neutru autoeduca

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză substantiv neutru autoregla

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă substantiv neutru autoservi

A FORTIÓRI loc. adv., loc. adj. Mod de argumentare prin care ceea ce este demonstrat pentru un caz se extinde la alt caz, care, fiind o subclasă a primului, prezintă tot atâtea sau mai multe temeiuri. [Pr.: -li-o-] – Loc lat. substantiv neutru afortiori

à la grecque (fr.) [grecque pron. grec] (grec-que) loc. adj., loc. adv. substantiv neutru àlagrecque

!de-a fir a păr (pop.) loc. adv. substantiv neutru deafirapăr

de-a bínelea loc. adv. substantiv neutru deabinelea

de-a búșilea loc. adv. substantiv neutru deabușilea

de-a dréptul loc. adv. substantiv neutru deadreptul

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște substantiv neutru autodepăși

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză substantiv neutru automutila

de-a bába-gáia loc. adv. substantiv neutru deababagaia

de-a cufúndul (reg.) loc. adv. substantiv neutru deacufundul

de-a púia-gáia loc. adv. substantiv neutru deapuiagaia

de-a spinárea loc. adv. substantiv neutru deaspinarea

a posterióri (lat.) (-ri-o-ri) loc. adj., loc. adv. substantiv neutru aposteriori

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță substantiv neutru autodenunța

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză substantiv neutru autofinanța

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se substantiv neutru autopastișa

a posteriori adv. din experiență, după consecințe, în opoziție cu a priori. substantiv neutru aposteriori

A POSTERIÓRI loc. adj., loc. adv. (Fil.) Bazat pe experiență, dobândit în urma experienței. [Pr.: -ri-o-] – Loc. lat. substantiv neutru aposteriori

pe de-a-ntrégul loc. adv. substantiv neutru pedeantregul

de-a azvârlíta loc. adv. substantiv neutru deaazvârlita

de-a bába-oárba loc. adv. substantiv neutru deababaoarba

de-a prínselea loc. adv. substantiv neutru deaprinselea

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă substantiv neutru autoproclama

!de-a-ndărátelea (pop.) loc. adv. substantiv neutru deandăratelea

de-a ascúnselea v. de-a v-ați ascúnselea substantiv neutru deaascunselea

de-a rostogólul loc. adv. substantiv neutru dearostogolul

de-a berbeleácul loc. adv. substantiv neutru deaberbeleacul

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză substantiv neutru autosugestiona

!de-a-n picioárelea (pop.) loc. adv. substantiv neutru deanpicioarelea

de-a v-ați ascúnselea/(pop.) de-a ascúnselea loc. adv. substantiv neutru deavațiascunselea

1) aș v. ajutător (lat. vŏlébam, [imperfectu luĭ volo] din care s´a făcut vurea, vrea [că vream d. vreaŭ șĭ-a adăugat maĭ tîrziŭ m de la pl.], apoĭ s´a adăugat lat. sic, așa [rom. și] ca și în acelașĭ, și s´a făcut reașĭ [ca la Istrienĭ], apoĭ aș. Tot așa celelalte pers.: volébas, -at, -ámus, -átis,. ébant aŭ dat rom. vureaĭ, vurea, vuream, vureațĭ, vurea, apoĭ vreaĭ, vrea, vream, vreațĭ, vrea, apoĭ reaĭ, rea [influențat de ajutătoru are, ar´, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 și 309: n´are hi hălduit, are hi răsărit, s´are hie uĭtat], ream, reațĭ, rear [ca la Istrienĭ] și, în sfîrșit, aĭ, ar, am, ațĭ, ar (face). V. voĭ 2. verb aș

2) oĭ, verb auxiliar îld. voĭ: oĭ vedea (voĭ vedea). verb oĭ

2) om, verb auxiliar îld. vom: om vedea (vom vedea). verb om

1) or, prescurtare îld. vor: or fi, vor fi. verb or

va (prescurtat din vrea saŭ vare) v. ajutător p. formarea pers. III sing. a viitoruluĭ literar: va face, va să vie (pop. a face, a să vie în est și o face, o să vie în vest). Va să zică (vest), vrea să zică, adică, în rezumat: va să zică, s´a sfîrșit ! – V. def. Vest. Maĭ va (pînă acolo, pînă atuncĭ), maĭ este loc orĭ timp (pînă acolo, pînă atuncĭ). Vechĭ. Dumnezeŭ va, D-zeŭ vrea. verb va

3) aĭ v. ajutător la optativ. V. aș 1. verb aĭ

2) am v. ajutător al optativuluĭ, V. aș 1. verb am

1) am, avút, a avea v. tr. (lat. habére, a avea, ĭar rom. am e contras din avem, ca' n am avut eŭ sau noĭ. – Am, aĭ, are, avem, avețĭ, aŭ; aveam, avuĭ; am avut eŭ, am avut noĭ; avusesem; voĭ avea; voĭ fi avut; să am, să aĭ, să aĭbă și aĭvă, să avem, să avețĭ, să aibă și aivă; aș avea; aĭ, aĭbă, avețĭ, aĭbă; a avea, avere; avut). Posed: am avere, merit onoare. Simt: am curaj, gust de vorbă (dar mĭ-e frică, mĭ-e sete, mĭ-e poftă). Obțin: cu un franc aĭ o găină, veĭ avea un premiŭ. Am dimensiunea de: Etna are peste treĭ miĭ de metrĭ. Trebuĭe (cu inf. subj. orĭ supinu): am a scrie, am să scriŭ, am de scris. Cost, am prețu de (Pop.): aceasta [!] carte are un franc (maĭ des și maĭ lămurit costă un franc). V. refl. Îs în relațiune: mă am bine cu el. Mă refer: A se are la B, ca C la D. V. ajutător care servește la formarea perfectuluĭ (am zis) orĭ a viitoruluĭ (am să zic). A avea, a fi: n' are cine să mă ajute (nu e cine să mă ajute). verb am

4) ar v. ajutător, V. aș 1. verb ar

1) aŭ verb. V. am. verb aŭ

v. auxiliar, întâia persoană a optativului dela avea: aș face. [Probabil reflex dela lat. HABUISSEM]. verb aș

veĭ, V. voĭ 1. verb veĭ

2) voĭ, veĭ, va, vom, vețĭ, vor v. ajutător care, în unire cu inf., formează viit. lit. (lat. *vóleo, vŏlére [după dóleo, dŏlére, a durea], cl. vŏlo, velle, a vrea. Veĭ vine din vĕlis [îld. vis], de unde s´a făcut vrom. verĭ, apoĭ veĭ, pop. (munt. ), -ĭ; va vine din vŏlet [V. orĭ], de unde s´a făcut *voare, vare, va,, pop. a (munt. o, din *ua, *uă); vom vine din *volemus, de unde s´a făcut *vurem, vrem, vechĭ vem și văm, azĭ vom, pop. om; vețĭ vine din *voletis, de unde s´a făcut *vurețĭ, vrețĭ, vețĭ, pop. ețĭ, îțĭ [munt. oțĭ]: vor vine din volunt, rom. pop. or. V. vreaŭ și aș 1): voĭ merge (fam. munt. o să merg, mold. am să merg). Voĭ, va și vor se întrebuințează (numaĭ lit.) și ca v. tr.: nu voĭ, nu va, nu vor îld. nu vreaŭ (eŭ saŭ eĭ), nu vrea. Subj. vechĭ și să voaĭe (lat. *voleat). verb voĭ

2) vom, V. voĭ 2. verb vom

vor, V. voĭ 21. verb vor

voì v. 1. a avea dorința, intențiunea, voința de: voiesc să plec; 2. a dori: a voi cuiva bine; 3. a pretinde, a cere: ce voiești pentru asta ? 4. auxiliar pentru formarea viitorului: voiu răspunde. [Slav. VOLITI]. verb voì

n-a (tempo rapid) adv. + vb. aux. (n-a venit) verb n-a

c-a (tempo rapid) conjcț. + vb. aux. (cred c-a venit) verb c-a

s-a pr. + vb. aux. (s-a dus) verb s-a

v-a pr. + vb. aux. (v-a văzut, v-a vedea) verb v-a

ațĭ v. ajutător, V. am 1 și aș 1. verb ațĭ

vețĭ, V. voĭ 1. verb vețĭ

vreà v. V. voì. [Lat. *VOLERE = VELLE]. verb vreà

aveá (am, avút), vb.1. A poseda, a deține, a stăpâni (uz absolut). – 2. A dispune de ceva, a căpăta, a primi (compl. direct este un obiect posedat). – 3. A fi văr, coleg etc. (compl. direct este un nume de persoană, care indică rudenie sau relații de serviciu). – 4. A conține, a însuma (compl. direct este o unitate de timp, de suprafață sau de capacitate). – 5. A deține, a suporta, a trebui să etc. (compl. direct este determinat în calitatea sa fundamentală de alt compl. direct, de o apoziție, un adj., un adv. sau un compl. de mod introdus prin prep. de). – 6. A poseda, a deține (compl. direct este un abstract). – 7. A suferi de ceva, boală sau beteșug. – 8. (Refl.) A întreține relații trupești. – 9. A poseda o femeie. – 10. A obține, a dobîndi. – 11. A fi, a se găsi cineva (cu valoare impersonală, mai ales în expr. n-are cine, nu există nimeni). – 12. A trebui să (cînd este urmat de un inf. scurt, cu prep. a, de un part. trecut, cu prep. de, sau de un conjunctiv; sensul oscilează între ideea de viitor și aceea de acțiune obligatorie). – 13. (Cu valoare de verb auxiliar, servește la formarea perf. simplu, a. m. m. c. perf. și a condiționalului). – Mr., megl. am, istr. am(u). Lat. hăbēre (Pușcariu 72; Candrea-Dens., 126; REW 3958; DAR); cf. vegl. avar, it. avere, prov. aver, fr. avoir, sp. haber. Valorile 9 și 10 sînt galicisme. Der. avere, s. f. (bunuri, bogăție, avuție), cf. fr. avoir, sp. haberes; avut, adj. (bogat, avut); avut, s. n. (bogăție, bunuri); avuție, s. f. (bogăție); înavuți, vb. (a îmbogăți); neavere, neavuție, s. f. (sărăcie). Din rom. provine săs. avere „bogăție”. verb avea

AVEÁ, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda. Am auzit că ai o furcă de aur (CREANGĂ). ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul este un abstract) Avea o părere proastă despre el (CAMIL PETRESCU). ◊ (În locuțiuni verbale) A avea asemănare = a se asemăna. A avea (de) bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. ◊ (Complementul indică un raport social) A avea un șef energic. ♦ A fi autorul a... Alecsandri are multe piese de teatru. ♦ A primi, a căpăta. Cine-o zice „Nițu vine” Are-un galben de la mine (TEODORESCU). 2. A dispune de ceva; a se bucura de ceva. Nu-i chip oare... să am un ceas tihnit? (SADOVEANU). ◊ Expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deține un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaște (și a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). ♦ A se folosi de serviciile cuiva sau de ceva. Are un doctor bun. 3. A fi compus din..., alcătuit din... Blocul are două corpuri. ♦ A fi înzestrat sau prevăzut cu ceva. Șapca are cozoroc. A avea talent. ♦ A conține, a cuprinde. Cartea are ilustrații. 4. A ține, a purta. În brațul drept Avea flori albe (COȘBUC). ◊ Expr. A avea pe cineva la mână = a avea pe cineva în puterea sa (știind despre el lucruri compromițătoare). A avea (de-)a face cu cineva (sau cu ceva) = a fi în legătură, în relații cu cineva (sau cu ceva). A avea drag pe cineva sau (refl.) a se avea drag cu cineva = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea palton de blană. 5. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. ◊ Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 6. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. ◊ Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat? N-are nimic ! = a) nu i s-a întâmplat nici un rău; b) n-are nici o importanță. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală}. 7. A-i trece ceva prin minte, a fi preocupat de... A avea o idee. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Să știi de la mine ce ai să faci când vei ajunge acolo! (CREANGĂ). b) (În formă negativă) A fi destul să... N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face, Și apusul își împinse toate neamurile-ncoace (EMINESCU). ◊ Expr. (Eliptic) N-ai decât! = fă cum vrei! treaba ta!; încearcă! c) (În formă negativă) A nu putea să... N-am a mă plânge de nimic (ISPIRESCU). d) (Rar) A fi în drept; a i se cuveni. Să faci tocmeală... să ai a lua din casa lui ce-i vrea tu (CREANGĂ). 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști (cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Ea-i răspunde: n-am ce face (ALECSANDRI). ♦ Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să mă hrănească (ISPIRESCU). III. (Cu valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) Bine ați venit sănătoși! (ISPIRESCU). 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Dacă m-ați fi anunțat, aș fi putut merge. 3. (Servește, urmat de conjunctiv, la formarea unui viitor popular și familiar) În van aveți să mă chemați (SADOVEANU). 4. (În construcții perifrastice) A urma să..., a fi pe punctul de a... Aici avea să se ridice o fabrică. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere. verb avea

aveá2 (a ~) vb.aux. pentru perf. comp. 1 am, 2 sg. ai, 3 sg. a, 2 pl. ați, 3 pl. au (am dat etc.); cond. 1 sg. aș, 2 sg. ai, 3 ar, 1 pl. am, 2 pl. ați (aș da etc.); (reg.) viit. 3 sg. a (a da) verb avea

ne-a pr. + vb. aux. (ne-a dat) verb ne-a

n-ați (tempo rapid) adv. + vb. aux. (n-ați veni, n-ați venit) verb nați

áĭvă v. tr. V. am 1. verb aĭvă

ce-a pr. + vb. (Ce-a spus?) verb ce-a

mi-a pr. + vb. aux. (mi-a luat) verb mi-a

aveá1 (a ~) vb. pred., ind. prez. 1 sg. am, 2 sg. ai, 3 sg. áre, 1 pl. avém, 2 pl. avéți, 3 pl. au; imperf. 3 sg. aveá; perf. s. 1 sg. avúi/avuséi, 1 pl. avúrăm/avúserăm, m.m.c.p. 3 sg. avusése; conj. prez. 2 sg. să ai, 3 să áibă; imper. 2 sg. ai, neg. nu aveá (tempo lent)/n-aveá (tempo rapid), 2 pl. avéți, neg. (tempo lent) nu avéți /(tempo rapid) n-avéți; part. avút verb avea

aveà v. 1. auxiliar (înaintea unui participiu) pentru formarea trecutului: am zis; 2. (activ) a poseda: am un cal; 3. a simți: ce ai? am poftă; 4. a trebui (urmat de un infinitiv, conjunctiv sau supin): am a scrie, am să scriu; am de scris; 5. a costa: cât are asta ? 6. a se avea bine cu cineva, a sta în legături de prietenie. [Lat. HABERE; pl. HABEMUS a dat avem și aton am, care dela plural a fost transportat asupra singularului (cf. eram = arhaic era); v. avere]. verb aveà

ai nevoie de-o aspirină? expr. (adol.) folosită ca invitație la consumarea unui act sexual verb ainevoiedeoaspirină

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ă

ă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ă ă-ul
plural ă-uri ă-urile
genitiv-dativ singular ă ă-ului
plural ă-uri ă-urilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z