întuneca definitie

întúnec, a v. tr. (lat. in-túnico, -áre, îmbrac c´o tunică, de unde rom. „acoper [!] cu nourĭ”, ca și núbere, a se acoperi cu vălu de mireasă, a se mărita, d. nubes, nour; sic. ammantarisi, a se încotoșmăna, a se înoura; it. appannare, a acoperi cu un postav, a împainjini [!] ochiĭ, a turbura [!] mintea; bg. oblačam, d. oblak, nour; sîrb. oblačiti se, a se îmbrăca, a se întuneca, d. oblak, nour, oblaka, haĭnă. Cp. și cu pv. barbachino, taragnino, pînză de painjin, nour supțire [!], negură). Acoper cu nourĭ, fac să nu maĭ strălucească: nouriĭ aŭ întunecat soarele. V. refl. Perd [!] din lumină, din strălucire: soarele, diamantele s´aŭ întunecat. Mă cam înegresc: rufele s´aŭ întunecat în apa asta. Fig. Mă posomorăsc, mă întristez orĭ mă înfuriĭ: fața i s´a întunecat cînd a auzit. Se întunecă (v. impers.), se face întuneric, se înoptează. – Vechĭ untunec, Ps. S. -rec. verb tranzitiv întunec

întunecá v. 1. a (se) face întunerec; 2. a se face seară, noapte; 3. fig. a se turbura: s’a întunecat la față. [întuneca e probabil contras din întunereca]. verb tranzitiv întuneca

întunecá (întúnec, întunecát), vb.1. A (se) face întunecos, a (se) lipsi de lumină. – 2. A (se) umori, a face să nu mai vadă. – 3. A (se) posomorî, a (se) întrista. – 4. A (se) închide la culoare. – 5. (Refl.) A se acoperi cerul de nori, a se înnora. – 6. (Refl.) A se însera, a se înnopta. – Mr. antunic(are), megl. antunic(ari). Lat. *intŭnĭcāre de la tŭnĭca (Densusianu, Rom., XXXIII, 280; Byhan 25; Weigand, Jb., III, 26; Pușcariu 895; Candrea-Dens., 892; Densusianu, GS, V, 19; Spitzer, Dacor., IV, 650; Graur, BL, V, 102), cf. it. intonicare, sp. entunicar, cu semantism diferit. Evoluția semantică a rom. nu prezintă dificultăți, cf. sp. encapotarsecapote „pelerină” și „îngrămădire de nori”, entoldarse, și celelalte ex. aduse de DAR. S-au dat alte soluții, care nu par convingătoare: din lat. *innoctĭcāre (Giuglea, Cercetări lexicografice, 10; cf. Pușcariu, Dacor., I, 413), printr-o metateză care pare dificilă; din lat. *intonĭcāre „a începe să tune” (Drăganu, RF, II, 291; REW 4504a); sau din turco-tăt. tŭnektün „noapte” (T. Hotnog, Arhiva, XXXIV, 206). Rămîne, totuși, o problemă care pînă acum n-a fost explicată satisfăcător, și anume legătura lui întuneca cu vb. întunerica, avînd același sens, și cu întuneric (var. întunerec, înv. (un)tune(a)ric; mr. (î)ntunearic, megl. antuneric), s. n. (negură; înv., mulțime, puzderie). Acest ultim cuvînt se consideră der. de la tenĕbrĭcus (Pușcariu 896; REW 4484; Pascu, I, 129; Iordan, Dift., 114; Löwe 56; DAR) astfel încît întunerica ar proveni de la intenĕbrĭcāre, care este atestat în texte lat. med. Pare surprinzător, în acest caz, că întunerica nu coincide decît întîmplător cu întuneca, așa cum presupun majoritatea filologilor; din aceste rațiuni, autorii Lexiconului de la Buda, Tiktin; Pascu, I, 130; și G. Ivănescu, BF, II, 143 au preferat să considere că întuneca nu este decît o formă redusă de la întunerica, prin intermediul unei haplologii a lui *întunenecareîntunerecare. Această ipoteză nu pare naturală: forma *intuneneca nu putea asimila pe rn, întrucît se sprijinea pe altă formă neasimilată, întuneric; iar, pe de altă parte, trebuie să admitem și un tratament anormal al grupului lat. br din intenĕbrĭcāre (rezultatul său normal trebuia să fie ur). Der. întunecător, adj. (care întunecă); întunecos, adj. (lipsit de lumină; încurcat, încîlcit); întunecime, s. f. (lipsă de lumină, umbră; eclipsă; ignoranță); întunecăciune, s. f. (înv., întuneric); întunerecime (var. întunereceală), s. f. (întuneric), întunericos, adj. (întunecos). verb tranzitiv întuneca

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă verb tranzitiv întuneca

ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. verb tranzitiv întuneca

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului întuneca

întuneca   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) întuneca întunecare întunecat întunecând singular plural
întunecând întunecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) întunec (să) întunec întunecam întunecai întunecasem
a II-a (tu) întuneci (să) întuneci întunecai întunecași întunecaseși
a III-a (el, ea) întunecă (să) întunecai întuneca întunecă întunecase
plural I (noi) întunecăm (să) întunecăm întunecam întunecarăm întunecaserăm
a II-a (voi) întunecați (să) întunecați întunecați întunecarăți întunecaserăți
a III-a (ei, ele) întunecă (să) întunece întunecau întuneca întunecaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z