înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă verb tranzitivînrăi
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. verb tranzitivînrăi
înrăĭésc v. tr. (d. răŭ). Fac răŭ (crud): sărăcia l-a înrăit. V. refl. Mă fac răŭ. – Vechĭ mă reĭesc. V. exacerbez. verb tranzitivînrăĭesc
înrăi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)înrăi | înrăire | înrăit | înrăind | singular | plural | ||
înrăind | înrăiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | înrăiesc | (să)înrăiesc | înrăiam | înrăii | înrăisem | |
a II-a (tu) | înrăiești | (să)înrăiești | înrăiai | înrăiși | înrăiseși | ||
a III-a (el, ea) | înrăiește | (să)înrăiai | înrăia | înrăi | înrăise | ||
plural | I (noi) | înrăim | (să)înrăim | înrăiam | înrăirăm | înrăiserăm | |
a II-a (voi) | înrăiți | (să)înrăiți | înrăiați | înrăirăți | înrăiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | înrăiesc | (să)înrăiască | înrăiau | înrăiră | înrăiseră |