îndiguíre s. f., g.-d. art. îndiguírii; pl. îndiguíri substantiv femininîndiguire
ÎNDIGUÍRE, îndiguiri, s. f. Acțiunea de a îndigui; zăgăzuire. – V. îndigui. substantiv femininîndiguire
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă verb tranzitivîndigui
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. verb tranzitivîndigui
*îndiguĭésc v. tr. (fr. endiguer, d. digue, dig). Zăgăzuĭesc. verb tranzitivîndiguĭesc
zăgăzuĭésc v. tr. Stăvilesc pintr´un [!] zăgaz. – Și îndiguĭesc. verb tranzitivzăgăzuĭesc
îndiguire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | îndiguire | îndiguirea |
plural | îndiguiri | îndiguirile | |
genitiv-dativ | singular | îndiguiri | îndiguirii |
plural | îndiguiri | îndiguirilor |