încorda definitie

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză verb tranzitivîncorda

încordà v. 1. a întinde coardele la un instrument (arc, vioară); 2. a întinde foarte, a pune toată tăria: a-și încorda puterile; fig. a-și încorda mintea; 3. a ținea strâns: fugarul falnic coama ’și încorda AL.; 4. alega strâns: a încorda via; 5. a se înțepeni: se încordează și apoi moare. verb tranzitivîncordà

ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. verb tranzitivîncorda

încordéz v. tr. (d. coardă). Întind coardele vre-unuĭ instrument (arc, vioară). Întind tare, îmĭ pun toată puterea: îmĭ încordez brațele, (fig.) mintea. Leg via pe haragĭ: încordez vița. V. refl. Țin gîtu îndoit (vorbind de cal): calu se încordează saŭ îșĭ încordează gîtu. Înțepenesc, mă întind (de boală, de durere). verb tranzitivîncordez