 
            
        înțepătór, -oáre adj. Fig. Care înțeapă, ustură: o vorbă înțepătoare. Care te pișcă de limbă, picant: hreanu e înțepător. adjectivînțepător
înțepător a. care înțeapă. adjectivînțepător
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător. adjectivînțepător
| înțepător | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | înțepător | înțepătorul | înțepătoare | înțepătoarea | 
| plural | înțepători | înțepătorii | înțepătoare | înțepătoarele | |
| genitiv-dativ | singular | înțepător | înțepătorului | înțepătoare | înțepătoarei | 
| plural | înțepători | înțepătorilor | înțepătoare | înțepătoarelor | |