împinge definitie

1) împíng, -píns, a -pínge v. tr. (lat. im-pĭngĕre, -pactum, a împinge, d. pángere, a înfige, rudă cu pagină, propag, compact, pact și vgr. pégnymi, înțepenesc, încheg, pektós, închegat [V. piftie]; it. impingere și impignere, pv. empenher, vfr. empeindre, cat. empenyer). Fac să înainteze exercitînd o presiune: locomotiva mișcă vagoanele saŭ trăgîndu-le, saŭ împingîndu-le. Îmbrîncesc, izbesc: servitoriĭ l-aŭ împins afară pe acel pbraznic. Fig. Îndemn: a împinge pe cineva la muncă. – Vechĭ ping (pin [!] afereză din împing saŭ lat. *pingo, refăcut din impingo). verb tranzitiv împing

2) împíng, -píns, -pínge v. tr. (maĭ vechĭ împeng, d. lat. im-péndere, a cheltui, a sacrifica, a plăti, ca încing 2 d. incéndere. V. pre-ping). Vechĭ. Adeveresc, dovedesc: cele ce nu le putea împenge [!] (Cod. Vor. 66, 7). Azĭ (Dac. 3, 734). Plătesc o sumă. verb tranzitiv împing

împinge v. 1. a urni din loc, a da înainte: a împinge carul; 2. fig. a îmboldi: a împinge la muncă. [Lat. IMPINGERE]. verb tranzitiv împinge

împínge (împíng, împíns), vb.1. A mișca, a deplasa din loc exercitînd o apăsare. – 2. A face să înainteze, să progreseze. – 3. A face favoruri. – 4. A îmboldi, a incita, a mișca. – 5. (Înv.) A respinge. – Mr. pingu, pimșu, pimtu. Lat. impĭngĕre (Pușcariu 788; Candrea-Dens., 1391; REW 4309; DAR), cf. it. (im)pingere (calabr. mpingere), prov. empenher, v. fr. empeindre, cat. empenyer. Var. pinge, foarte rară, nu este reprezentantă directă a lat. pingere, ci a rezultat cu afereză de la (m)pinge.Der. împingător, adj. (stimulant, incitant; instigator); împinsătură, s. f. (împingere; apăsare). DAR, urmîndu-l pe Giuglea, Dacor., III, 734, consideră că împinge „a cheltui”, „a face eforturi economice” reprezintă lat. impendĕre, cu aceeași confuzie cal încinde-încinge; însă ex. aduse nu sînt convingătoare, și se explică mai bine prin lat. impĭngĕre. verb tranzitiv împinge

împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns verb tranzitiv împinge

ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. verb tranzitiv împinge

fabrica de tuns ouă / de împins vagoane și lustruit tampoane expr. (glum.) loc inexistent; nicăieri. verb tranzitiv fabricadetunsouă

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului împinge

împinge   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) împinge împingere împins împingând singular plural
împingând împingeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) împing (să) împing împingeam împinsei împinsesem
a II-a (tu) împingi (să) împingi împingeai împinseși împinseseși
a III-a (el, ea) împinge (să) împingeai împingea împinse împinsese
plural I (noi) împingem (să) împingem împingeam împinserăm împinseserăm
a II-a (voi) împingeți (să) împingeți împingeați împinserăți împinseserăți
a III-a (ei, ele) împing (să) împingă împingeau împinseră împinseseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z