împiedicare definitie

împiedicáre s. f., g.-d. art. împiedicắrii; pl. împiedicắri substantiv feminin împiedicare

ÎMPIEDICÁRE, împiedicări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) împiedica și rezultatul ei. 2. (Înv. și reg.) Piedică, obstacol. [Var.: (reg.) împiedecáre s.f] – V. împiedica. substantiv feminin împiedicare

împédec (est) și împĭédec (vest), a v. tr. (lat. im-pedico, -áre, a prinde în pedică [!], d. pédica, pedică; vit. impedicare, pv. empedegar, fr. empêcher [pg. dial. empelgar, a cruța o osteneală]). Prind în pedică, pun pedică, leg picĭoarele: a împedeca un cal. Fig. Opresc, încurc, jenez: bagajele și ploaĭa mă împedecaŭ să merg. V. refl. Mă lovesc în mers: calu s´a împedecat și a căzut. Fig. Ministru s´a împedecat de multe greutățĭ. – Și împedic, împĭedic cînd e acc. pe răd. Și împélec (Vicĭu). V. zăticnesc. verb tranzitiv împedec

împiedicá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împiédic, 3 împiédică verb tranzitiv împiedica

împiedicá (împíedic, împiedicát), vb.1. A pune piedică, a lega picioarele unui animal. – 2. A înfrîna o roată. – 3. A pune piedici. – 4. A interzice. – 5. (Refl.) A se lovi cu piciorul de ceva, a se poticni. – Mr. nchiedic, nchidicare, megl. (a)mpedic. Lat. impĕdĭcāre (Pușcariu 787; Candrea-Dens., 1377; REW 4296), cf. alb. pëngoń, v. it. impedicare, prov. empedegar, fr. empêcher, sp. empachar, port. empelgar. Cf. piedică.Der. împiedicătură, s. f. (piedică, obstacol); împiedicătoare, s. f.(cală, pană, piedică); împiedicător, adj. (care împiedică); neîmpiedicat, adj. (liber, fără piedică); împieleca, vb. (a lega picioarele unui cal), încrucișare între împiedica și împila (Pușcariu, RF, II, 66; DAR). verb tranzitiv împiedica

împiedecà v. 1. a pune o piedică, a opri în loc; 2. a lega picioarele calului; 3. a se lovi de ceva sau de cineva; 4. fig. a sta locului, a se încurca. [Lat. IMPEDICARE]. verb tranzitiv împiedecà

ÎMPIEDICÁ, împiédic, vb. I. 1. Refl. A se lovi (cu piciorul) de ceva sau de cineva care stă în cale (și a cădea); a se poticni. ◊ Expr. A se împiedica în picioare = a se împletici. A i se împiedica (cuiva) limba = a nu putea articula bine sunetele. A se împiedica la vorbă = a gângăvi. ♦ Fig. A da mereu peste ceva sau peste cineva care supără, stingherește. 2. Tranz. A pune unui animal piedică la picioare, a-i lega picioarele ca să nu poată fugi. ♦ A înfrâna roțile unui vehicul (pentru a-l face să meargă greu). ♦ A pune piedica de siguranță la mecanismul armelor de foc. 3. Tranz. Fig. A opri, a ține în loc pe cineva sau ceva; a se pune în calea cuiva sau a ceva. [Var.: (reg.) împiedecá vb. I] – Lat. impedicare. verb tranzitiv împiedica

impiedicat la vorbă expr. bâlbâit. verb tranzitiv impiedicatlavorbă

a se împiedica de nas expr. (glum.) a avea nasul lung. verb tranzitiv aseîmpiedicadenas

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului împiedicare

împiedicare   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular împiedicare împiedicarea
plural împiedicări împiedicările
genitiv-dativ singular împiedicări împiedicării
plural împiedicări împiedicărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z