îmblăti definitie

úmblu și (nord) îmblu, a v. intr. (lat. ámbulo, -áre, a umbla, a se plimba. V. plimb). Merg, pășesc: bolnavu a început să umble, calu umblă la pas, la trap, în buĭestru, la galop. Merg, mă duc, călătoresc: am umblat mult pe apă și pe uscat, pe jos, călare, cu trenu, cu vaporu. Fig. Circul, am curs: acest ban nu maĭ umblă. Am intențiune, am de gînd, caut, încerc: am umblat să dreg mașina, dar n´am reușit; hoțiĭ umblaŭ să fure. A umbla cu, 1, a colinda cu: copiiĭ umblă cu buhaĭu, lăutaru umblă cu cheta; 2. a te servi de, a mînui: copiiĭ nu știŭ să umble cu lampa, cu mașina. A umbla după, a te sili să apucĭ (să capețĭ, să obțiĭ), a te ține după: a umbla după chilipir, a umbla după potcoave de caĭ morțĭ (după un cîștig ridicul orĭ imaginar). A umbla la școală, a frecŭenta școala. A umbla la (o mașină ș. a.), a pune mîna, a mînui, a deranja: copiiĭ aŭ umblat la ceasornic, nu știŭ cine mĭ-a umblat pin [!] ladă. A-țĭ umbla gura (ca melița, ca moara), a vorbi mult, a turui. – Vechĭ: blăm și blem, haĭde; blațĭ, blămațĭ și blemațĭ, haĭdem. La Nec. (2, 218) blemĭ, haĭde: blemĭ pe la mine ! Și astăzĭ în Maram. blem, blemațĭ, blămațĭ, haĭde, haĭdem, și (P. P. la Moțĭ) blețĭ, haĭdețĭ (din lat. ambulamus, umblăm, ambulemus, să umblăm, ambulatis, umblațĭ, ambulate, umblațĭ ! Perzîndu-se [!] legătura cu umblăm, s´a format un verb noŭ blem, blemațĭ, blămațĭ, redus și el la o interj.). În eliziune: ĭa´mblațĭ (pron. ĭam blațĭ), ĭa´mblă (din ĭa umblațĭ, ĭa umblă saŭ din ĭa-mĭ blațĭ, ĭan blațĭ, ĭan blă), haĭdețĭ, haĭde ! verb umblu

îmblà v. V. umblà. verb îmblà

ÎMBLÁ vb. I. v. umbla. verb îmbla

î́mblet, î́mblu, V. umblet, umblu. verb îmblet

îmblătí, îmblătesc, vb. tranz. – 1. A bate cerealele pentru a le scoate semințele (cu îmblăciul). 2. A trânti. 3. (refl.) A se agita, a se foi: „Se îmblătește de trăznește” (Memoria 2001: 102). – Cf. sl. mlatǐtǐ „a bate„. verb tranzitiv îmblăti

îmblătí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblătésc, imperf. 3 sg. îmblăteá; conj. prez. 3 îmblăteáscă verb tranzitiv îmblăti

îmblătì v. 1. a bate cu imblăciul, a treera; 2. fig. a bate rău, [Slav. MLATITI (din MLATŬ, ciocan)]. verb tranzitiv îmblătì

ÎMBLĂTÍ, îmblătesc, vb. IV. (Înv.) Tranz. A bate cu îmblăciul cerealele, plantele cu păstăi etc. pentru a le scoate semințele. ♦ Fig. A bate rău pe cineva; a ciomăgi. [Var.: (reg.) îmblăcí vb. IV] – Cf. sl. mlatĩtĩ. verb tranzitiv îmblăti

îmblătésc v. tr. (vsl. mlatiti). Bat cu îmblăciu. Fig. Cĭomăgesc, ferchezuĭesc. – Și îmblăcesc și umblăcesc (d. îmblăcie, umblăciŭ). V. hondrănesc. verb tranzitiv îmblătesc

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului îmblăti

îmblăti   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) îmblăti îmblătire îmblătit îmblătind singular plural
îmblătind îmblătiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) îmblătesc (să) îmblătesc îmblăteam îmblătii îmblătisem
a II-a (tu) îmblătești (să) îmblătești îmblăteai îmblătiși îmblătiseși
a III-a (el, ea) îmblătește (să) îmblăteai îmblătea îmblăti îmblătise
plural I (noi) îmblătim (să) îmblătim îmblăteam îmblătirăm îmblătiserăm
a II-a (voi) îmblătiți (să) îmblătiți îmblăteați îmblătirăți îmblătiserăți
a III-a (ei, ele) îmblătesc (să) îmblătească îmblăteau îmblăti îmblătiseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z