îi definitie

-l și l-, pron. personal de pers. III sing. m. la ac. (aceĭașĭ origine cu pron. el). Pe el, pe dînsu: du-l, nu-l duce. Cînd nu se poate lega de o vocală, devine îl: îl duc. – Fals 'l. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume l

el [pron. iel] pr. m., g. lui, d. acc. lui, neacc. îi, i, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. el (prep.+ el), neacc. îl, l- (l-a dat), -l (dându-l), -l- (da-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (dându-le-o), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ei (prep. +ei), neacc. îi, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (da-i-ar) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume el

eá (éle),pron. – Pronume personal de pers. 3 sing. f.; ține locul persoanei despre care se vorbește. – Mr. ea, ia, megl. ea, istr. io. Lat. ĭlla (Pușcariu 764; REW 4266). Pl. eleĭllae, gen. eiĭllaei (pl. lorĭllorum), acuz. o ‹ *eauaĭllam. Cf. el, iele. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume ea

el, V. ĭel. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume el

el (-ei), pron. – Pronume personal de pers. 3, sing. m.; ține locul persoanei despre care se vorbește. – Mr. el, megl. ĭel, istr. ĭe. Lat. ĭlle (Diez, I, 161; Pușcariu 764; Candrea-Dens., 531; REW 4266), prin intermediul unei forme vulgare *ĭllus; cf. it. el, ello, egli, fr. il, sp., port. él.Gen. luiĭlluĭ (pl. lorĭllōrum), dat. îiĭllĭ (pl. leĭllis), acuz. lĭllum, nom. pl. eiĭlli. Vocala inițială are, ca aproape toate e inițiale, un timbru ușor palatal; ar fi însă o greșeală să fie transcrisă ie, cum face Scriban. Lui se folosește și ca art. propriu al gen. la nume proprii (vulg. lu) și, prin extindere incorectă, la mai multe substantive comune care desemnează persoane. Acuz. l în poziție tare a primit un î protetic (› îl), care apare numai în textele de la 1630 la 1650 (Găzdaru 30). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume el

îi1 pr. v. ea, el articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume îi

1) îĭ, pron. m. și f. la dativ sing.: acestuĭ om, acesteĭ femeĭ îĭ dăruĭesc asta; aceluĭa, aceleĭa nu-ĭ dăruĭesc. V. mi, ți, și, i. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume îĭ

ea [pron. ia] pr., g. ei [pron. iei]; d. acc. ei, neacc. îi, i, i- (iam dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. ea (prep.+ ea), neacc. o, o- (o-nvață), -o (am dat-o), -o- (da-o-ar); pl. ele [pron. iele], g. lor; d. acc. lor, neacc. le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (da-le-ar), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ele (prep. + ele), neacc. le, le- (le-am dat), -le (dându-le), -le- (da-le-ar) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume ea

îl, V. -l și l-. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume îl

el pr. m. de a III persoană (fem. ea). [Lat. ILLUM, ILLAM (v. ăl)]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume el

EL, EA, ei, ele, pron. pers. III sg. 1. (Ține locul unui nume, în special de ființă, alta decît cea care vorbește sau cu care se vorbește) De-acum, de-acum ei sînt scăpați. COȘBUC, P. I 110. Din cărți de joc, din hîrtioare, Ea-și face parcuri și palate. VLAHUȚĂ, O. A. 47. De nu era el, te mîncam fript. ISPIRESCU, L. 5. Ea își aruncă fără voie ochii asupra ciocoiului. FILIMON, C. 89. ◊ (Marchează o opoziție) Eu știu munții, dar mai bine Mă știu ei întregi pe mine! COȘBUC, P. II 169. ◊ (Urmează după predicat, cu valoare afectivă de întărire, repetînd subiectul exprimat printr-un substantiv) Plopii! mă cunosc ei bine! COȘBUC, P. I 261. Și-a da el spinul peste om vrodată. CREANGĂ, P. 227. Las’ c-o veni ea vara. BIBICESCU, P. P. 166. ◊ (Uneori fără acordul genului) Mi-a spus el baba și, drept să-ți spun, tare mi-o venit rău. CONTEMPORANUL, vi1 495. ◊ (Uneori pe lingă un verb sau o construcție impersonală) După vreme rea, a fi el vreodată și senin. CREANGĂ, P. 235. ♦ (Familiar, la nominativ sg.) Soț, bărbat (respectiv: soție, nevastă). 2. (La genitiv, în forma (al, a, ai, ale) lui, ei, lor, cu valoare posesivă) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. SADOVEANU. v. f. 17. Căprioarele, ciutele, țapii și cerbii ies în poieni ca într-o domnie a lor. id. ib. 17. Și încîlcit e părul lui negru. EMINESCU, O. I 88. El vede de departe pe mîndra lui Marie. id. ib. 97. Lîngă trupul iubitei ei surioare. CONACHI, P. 87. ◊ E x p r. Ai lui (ai ei) = persoane legate prin interese comune, prietenie etc., (în special) rude foarte apropiate. Ale lui (ale ei) = a) lucrurile personale. Se îmbracă și se înarmează Ivan cu toate ale lui. CREANGĂ, P. 304; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l într-ale lui. 3. (La dativ, în forma lui, ei, îi, i, lor, le, li) Murgulețul e adăpat. Toma i-a grămădit în iesle un braț de fîn. SADOVEANU, V. F. 36. Căprarul vechi îi iese-n prag. COȘBUC, p. I 100. De Radu-i este mai cu grabă, Că Radu-i este cel mai drag. id. ib. ◊ (Cu funcție de complement indirect, indicînd posesia) E o căsuță puțintică și scundă; îi ajungem cu palma la streșină. SADOVEANU, V. F. 39. Nevasta i-a murit. COȘBUC, P. I 229. Barba-n pămînt i-ajunge. EMINESCU, O. I 99. ◊ (Cu funcție de atribut,indicînd posesia) Ea-nlănțuiește gîtu-i. EMINESCU, O. I 95. Dar ochii-i ard în friguri. id. ib. 96. ◊ (În forma i cu valoare neutră, în expr. ca dă-i, zi-i) Pe urmă dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere... A făcut cinste d. Nae. CARAGIALE, o i 119. 4. (La acuzativ, în forma Îl, l, o, îi, i, le) Fiecare cotlon pe care-l cercetam adăugea retragerii mele distanțe incomensurabile. SADOVEANU, v. F. 18. Cînd am văzut că a apucat-o [pe junincă]... m-am dus asupra lui cu bîta. id. ib. 27. Se coborî în grădină ca să-și răcorească pieptul de flacăra ce-l ardea. filimon, C. 67. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma el, ea, ei, ele) S-a pus între el și noi depărtarea și lenea soarelui. SADOVEANU, V. F. 26. Fata s-a-ndrâgit de el. COȘBUC, P. I 54. Mult era frumos și bine aici, în fața valurilor ce se tăvăleau, greoaie, spre șesul depărtat. Venea cu ele și o adiere primăvăratică. SLAVICI, O. II 11. ◊ (În forma o cu valoare neutră) Cînd era de făcut ceva treabă, o cam răream de pe-acasă. CREANGĂ, A. 70. Pune mîna pe iapă... și tunde-o. id. P. 47. Au mai pățit-o și alții. NEGRUZZI, S. I 69. – Pronunțat: ieu, iel, iei, iele. – Forme gramaticale: gen. (al, a, ai, ale) lui, ei, lor; dat. lui, ei, îi, i, lor, le, li; acuz. el, îl, l, ea, o, ei, îi, i, le, ele. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume el

1) și pron. personal enclitic la dativ (lat. sibi). Luĭ, eĭ: și le face el singur, și-l ĭa ĭa [!] singură. (Cînd nu urmează le saŭ e legat cu linioară, devine îșĭ, ĭar ășĭ se reduce la și cînd e o vocală înainte: îșĭ face, nu-șĭ face). V. șie; mi, ți, i. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume și

EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ține locul persoanei despre care se vorbește) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Soț, bărbat; soție, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui.Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcție de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. ◊ (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. ◊ (Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume el

ĭel (vechĭ el), ĭa, pron. pers., pl. ĭeĭ, ĭele, vechĭ eĭ, ele (lat. ĭlle, ĭlla; it. ello, ella; pv. sp. el; fr. il. – Gen. dat. sing. [al] luĭ, [al] ĭeĭ, eĭ, pl. [aĭ] lor, [ale] lor). Dînsu (nu tu, nicĭ eŭ). – Ca art., în limba de azĭ (deja în Cod. Vor. 97, 14), nu se maĭ zice luĭ, ci lu: lu Ĭon. Luĭ e numaĭ pronume: casa e a luĭ, dă-ĭ și luĭ. În Ps. S. lă = le (dativ): dă-lă [!] lor, Doamne! articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume ĭel

î́șĭ, V. și (pron.) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume îșĭ

luĭ, V. ĭel. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume luĭ

șie pron. personal de pers III acc. la dativ (lat. *sîbi îld. sĭbi, ca și mie, ție). Luĭ, eĭ: cine dă, șie-șĭ dă. – Și sie, ĭar în limba vorbită numaĭ luĭ și eĭ. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume șie

sine pr. servind de complinire: 1. el însuș: se gândi in sine; 2. ființă, fire: a-și veni în sine. [Lat. SE (cu acelaș sufix intensiv ca la mine, tine)]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume sine

Șat-el-Arab m. fluviu aziatic, format prin confluența Tigrului și Eufratului, se varsă în golful Persic: 145 km. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume șatelarab

tragi de ele! expr. (adol.) exagerezi! articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume tragideele

Abd-el-Kader m. celebru emir arab, apără 15 ani Algeria în contra Francezilor (1807-1883). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume abdelkader

a-și da drumul pe el / pe ea expr. (eufem.) a urina sau defeca involuntar în haine / în așternuturi / în pat. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume așidadrumulpeel

a fi cu mortul pe el expr. (intl.) a avea asupra sa obiectul furat. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume aficumortulpeel

a muri de pneumonie / de el încins / de glonțul rece 1. (glum.) a muri împușcat. 2. a muri în împrejurări dubioase. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume amuridepneumonie

ÎÎ interj. (Pop. și fam.) Cuvânt folosit pentru a exprima o aprobare, un consimțământ; da. – Onomatopee. invariabil îî

2) íe f. (lat. îlia n. pl., pîntece, coaste. V. iliac). Vechĭ. Partea de jos a pînteceluĭ, vintre. V. stinghie 2 și deșert. substantiv feminin ie

ii n. pl. părțile laterale și inferioare ale pântecelui: osul, vâna iilor. [Lat. ILIA]. substantiv feminin ii

1) íe f. (lat. linea [vestis], haĭnă de in, d. lineus, de in; fr. linge, sp. liña. V. in, linie. Cp. cu vîlnic). Vest. Cămașă femeĭască țărănească ornată cu cusuturĭ [!] de arnicĭ de orĭ-ce coloare și cu fluturĭ. substantiv feminin ie

íe (bluză) s. f., art. ía, g.-d. art. íei; pl. ii, art. íile (i-i-) substantiv feminin ie

ÍE, ii, s. f. 1. Bluză femeiască caracteristică portului național românesc, confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic și împodobită la gât, la piept și la mâneci cu cusături alese, de obicei în motive geometrice, cu fluturi, cu mărgele etc. 2. (Înv. și pop.) Parte a corpului la unele animale, reprezentată printr-o îndoitură a pielii. – Lat. [vestis] linea. substantiv feminin ie

ÍE, ii, s. f. 1. Bluză femeiască, caracteristică portului național romînesc, făcută din pînză și împodobită cu cusături alese. O văzu pe Stanca în straiul ei ușor de primăvară de coloare verde, purtînd la sîn pe ie un bujor. SADOVEANU, P. M. 292. Tăcînd, a șters femeia o lacrimă cu ia. COȘBUC, P. I 142. Ancuța, cu cosițele-i plăvițe răsfirate, învălită numai într-o ie subțire și într-o fustă de albă mătase, căzu pe năsipul jilav și moale al prundului. ODOBESCU, S. I 141. 2. Piele groasă care atîrnă sub gîtul boului în chip de gușă. substantiv feminin ie

iie f. cămașă de țărancă, cusută cu flori de mătase și acoperită cu fluturași pe la umeri, piepți și spate: o iie albă ca zăpada [Lat. (VESTIS) LINEA, haină de in]. substantiv feminin iie

íie (-íi), s. f.1. Parte inferioară a pîntecelui. – 2. La cai, chișiță. – Var. ie. Mr. ile. Lat. ῑlia (Pușcariu 773; Candrea-Dens., 816; REW 4260; DAR), cf. alb. ijë, v. fr. illes. Pentru semantism cf. sensurile sp. empeine. Cuvînt rar, aproape uitat, fără îndoială din rațiuni de omonimie. substantiv feminin iie

íie (-íi), s. f. – Bluză țărănească, un fel de cămașă din pînză de in, cu pieptul brodat în șiruri colorate. – Var. ie. Lat. lῑnea „de pînză” (Cipariu, Gram., 90; Densusianu, Hlr., 158; Pușcariu 774; REW 5064; DAR), cf. alb. ljinë (Philippide, II, 644), sard. lindza (Wagner 109), fr. linge. substantiv feminin iie

1) îĭ, pron. m. și f. la dativ sing.: acestuĭ om, acesteĭ femeĭ îĭ dăruĭesc asta; aceluĭa, aceleĭa nu-ĭ dăruĭesc. V. mi, ți, și, i. temporar îĭ

2) îĭ, pron. personal m. la ac. pl.: pe aceștĭ oamenĭ îĭ văd, pe aceĭa nu-ĭ văd. temporar îĭ

3) îĭ, formă estică îld. e: aicĭ îĭ bine, casa îĭ (saŭ casa-ĭ) albă. V. sînt. temporar îĭ

ii v. i3 temporar ii

i-i1 pr. + pr. (banii i-i dau) temporar ii

i-i2 (reg.) pr. + vb. (i-i frig) temporar ii

iĭ, pl. d. ie 1 și 2 și (est) dativu d. ĭa 1 îld. ĭeĭ și pl. d. ĭel îld. ĭeĭ (dînșiĭ). temporar iĭ

ii n. pl. părțile laterale și inferioare ale pântecelui: osul, vâna iilor. [Lat. ILIA]. temporar ii

a (nu) fi văzut cu ochi buni de către cineva expr. a (nu) avea parte de încrederea sau bunăvoința cuiva. verb a

2) e (în est îĭ, -ĭ) formă neaccentuată îld. este: e greŭ, nu e nimica. După maĭ și cînd se accentuĭază se pune este: Nu maĭ este. Este ceva? Este! verb e

fi (sunt, fost), vb.1. A ființa. – 2. A sta. – 3. A se găsi, a se afla. – 4. A exista. – 5. A trăi. – 6. (Despre starea vremii) A se face (frumos, frig etc.). – 7. A dura, a se menține. – 8. A fi de față. – 9. A avea loc, a se ține. – 10. (Cu prep. cu) A fi adept. – 11. (Cu prep. de) A merita, a fi demn de. – 12. (Cu prep. a) A avea chef de. – 13. (Cu conj. ) A trebui, a fi nevoie. 14. (Cu inf.) A trebui. Mr. escu, fută, h’ireș megl. săm, fost, ire, istr. escu, fost, fi. Lat. sum fui, al cărui inf. esse a fost înlocuit de fiēri (Pușcariu 597; Candrea-Dens., 581; REW 3288; DAR). Cf. ființă, firetic. A păstrat forma înv. a optativului, în formulele de imprecație fire-ai, fire-ar. Comp. cu conjunctivul fie (cf. it. qualsisia, quando che sia); fiecare, pron.; fiece, adj.; fiecine, pron.; fiecînd, adv.; fiecum, adv.; fieunde, adv. (rar). Fiindcă, conj. este un comp. de la cu gerunziul fiind. Der. fire, s. f. (mod de a fi, caracter; natură; capacitate, creație; înv., menstruație), al cărui sens de „natură” nu a fost bine explicat (cf. gr. φύσις „natură”, de la φύω „a crește”); fireș (var. înv. hireș), adj. (natural; originar, natural; real, autentic), cuvînt înv.; firesc, adj. (natural); fireșie, s. f. (înv., natură); firește, adv. (în chip natural); nefiresc, adj. *care nu este firesc; artificial); fiitor, adj. (existent, viitor), creație artificială, înv. Ființă, s. f. (făptură; esență, natural; prezență; existență), este un der. de la gerunziul fiind, cu suf. -ință, cf. ușurință, cuviință, cerință, etc. (Pușcariu 610 și DAR, de la un lat. *fientia, echivalent popular de la essentia, ipoteză plauzibilă, dar nu și necesară). – Der. ființa, vb. (a exista, a se afla); ființesc, adj. (înv., real); neființă, s. f. (inexistență); desființa, vb. (a suprima, a reduce la nimic, a anula); înființa, vb. (a crea, a stabili, a funda; refl., a apărea, a se produce; refl., a se prezenta); înființător, adj. (fondator). verb fi

fi2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sunt, neacc. (pop.) -s (mi-s, ăștia-s), (reg.) îs, 2 sg. ești [e pron. ie], 3 sg. éste [e pron. ie], neacc. e [pron. ie], (fam.) -i (ăsta-i), (reg.) îi, 1 pl. súntem, 2 pl. súnteți; imperf. 1 erám, 2 sg. erái, 3 sg. erá, 2 pl. eráți, 3 pl. eráu [e pron. ie], perf. s. 1 sg. fuséi / fui, 1 pl. fusérăm / fúrăm, m.m.c.p. 1 sg. fusésem, 1 pl. fuséserăm; conj. prez. 1 sg. să fiu, 2 sg. să fii, 3 să fie; cond. prez. 3 ar fi / (în imprecații) fír-ar; imper. 2 sg. fii, neg. nu fi, pl. (nu) fiți; ger. fiínd (fi-ind); part. fost verb fi

îi2 vb. v. fi verb îi

i-e pr. + vb. (i-e frig) verb ie

fi și (est, pop.) hi, inf. de la sînt. verb fi

3) îĭ, formă estică îld. e: aicĭ îĭ bine, casa îĭ (saŭ casa-ĭ) albă. V. sînt. verb îĭ

î́s și -s, prescurtare din sînt cînd nu e accentuat, ca: îs aicĭ, nu-s aicĭ. verb îs

fi1 (literă grecească) s. m., pl. fi; f, F verb fi

fi (a) v. 1. a avea ființă, a exista, a subsista; 2. a se afla. [Lat. FIERI]. verb fi

FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea ființă. A fi sau a nu fi.Expr. De când sunt (sau ești etc.) = (în legătură cu o negație) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = să zicem că se poate! treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-și avea originea, a se trage din..., a proveni. De unde ești? 3. A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Vechi obiceiuri care sunt și astăzi.Expr. Cât e lumea și pământul = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. ◊ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost.Expr. Ce-o fi, o fi! exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. Fie! = a) accept să se facă așa cum spui; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt fel. (Fam.) Este? = nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ce spun)? 5. A avea prețul...; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că... Ce e când ți se bate tâmpla? ◊ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcție copulativă) 1. (Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel.Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (Construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten.Expr. Ce mi-e (sau ți-e etc.)... = ce importanță are, ce folos decurge din... (Fam.) Ți-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu.Loc. vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjunctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor); port grija, sunt interesat. Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) = mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea posibilitatea, ocazia să...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult până să... Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiționalul prezent formează perfectul condițional-optativului) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învățat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect) Să se fi aflând mulți în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. și pop. îs, prescurtat -s), ești (pr. iești), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. și: suntém); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m. m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri). verb fi

FI, sînt, vb. IV. Intranz. A. Verb predicativ. 1. A exista, a avea ființă. Sînt flori care-și înclină boiul și mor topite de visare, Mai sînt și ochi ce plîng în noapte și-adorm cînd soarele răsare! ANGHEL, P. 20. Copilașul nostru nu mai este! CREANGĂ, P. 177. Că-i iarbă de noi, Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ E x p r. (În le­gătură cu o negație) De cînd sînt (ești etc.) = de cînd mă aflu pe lume, dintotdeauna. N-am sărit peste garduri niciodată, de cînd sînt. CREANGĂ, P. 28. Tu, de cînd ești, nu te-ai îngrijit de toaletă. NEGRUZZI, S. I 64. (Cu accentul frazei pe primul element) E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = treacă-meargă. Aici e cum e, dar să vedem dincolo.De foame ar fi ce-ar fi, dar n-am cu ce mă-nveli. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 464. 2. (În legătură cu o noțiune locală, exprimată sau subînțeleasă) A se afla, a se găsi. Sînt la pat și copiii ceilalți. PAS, Z. I 215. Cine știe pe unde va fi fiind, singur și flămînd. SADOVEANU, B. 21. Cine-i acolo?Eu.Cine eu?Eu, Ivan. CREANGĂ, P. 308. ◊ (Despre abstracte; construit cu dativul) Gîndul îi era la fiicele sale. ISPIRESCU, L. 51. Nevoia te duce pe unde nu ți-i voia. CREANGĂ, P. 30. ♦ A-și avea obîrșia, a se trage, a deriva, a proveni. Ia spune-mi, flăcăule, din ce parte de loc ești ? ISPIRESCU, L. 298. 3. (În locuțiuni temporale) A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Alt stăpîn în locul meu nu mai face brînză cu Harap-Alb, cît îi lumea și pămîntul. CREANGĂ, P. 230. Om lega frăție de cruce pe cît om fi și om trăi. EMINESCU, N. 7. ◊ (Impersonal, urmat de compliniri temporale, adesea fixînd momentul unei acțiuni) Era... într-o seară de ajun de an nou. PAS, Z. I 72. Era dimineață cînd am in­trat în oraș. NEGRUZZI, S. I 67. Cînd o fi de către seară, Să mi te pai ca de ceară... Cînd va fi de dimineață, Să te duci din astă viață. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 259. (În legă­tură cu noțiuni de durată, exprimă ideea de scurgere a timpului) Ah! e mult de-atunci. COȘBUC, P. I 259. Puțin mai este și ai să ajungi împărat. CREANGĂ, P. 191. 4. A se îndeplini, a se întîmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost, răspunse munteanca. SADOVEANU, B. 276. Vulturul se va duce... să afle ce este pe la frații tăi. ISPIRESCU, L. 330. Nu era joc, nu era clacă în sat, la care să nu se ducă fata babei. CREANGĂ, P. 284. ◊ (Repetat, formează diferite construcții, care exprimă resemnarea în fața evenimentelor sau înfruntarea lor) Ridică, cu un gest de curaj, același gest de « ce-o fi, o fi », receptorul. SEBASTIAN, T. 80. Toți doctorii spuseră că împăratul să lase scaunul împărăției unuia dintre gineri, că așa o fi fost să fie. VISSARION, B. 60. Și-apoi, ce-a mai fi, a mai fi. CREANGĂ, P. 269. ◊ Expr. Fie ! = a) (exprimînd consim­țirea) să se facă precum spui, accept. Vino și tu! – Fie, am să viu! b) (exprimînd concesia) admit, aprob, merită, nu e păcat. Destulă muncă avu, dar fie, că izbuti. ISPIRESCU, L. 3. 0 fi! = se poate, posibil. O fi, nu tăgăduiesc. FILIMON, la TDRG. Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întîmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în acest chip. (Familiar) Este ? = nu-i așa ? Da știi, mă simt eu fără carte, că cine n-are carte n-are parte... Este, d-le căpitan? – Da cum să nu fie, d-le Paraipan? D. zamfirescu, R. 88.5. (În legătură cu noțiuni cantitative, în special prețuri) A costa, a prețui, a valora. Cît sînt roșiile? 6. (În explicații superstițioase, în ghicitori etc.) A însemna, a fi semn că. Ce e cînd ți se bate tîmpla a dreaptă? CARAGIALE, O. I 58. ◊ Expr. A nu fi a bine (sau a bună) = a nu fi semn bun. Nu mai plînge, Săftică, nu-i a bine! CONTEMPORANUL, VI 101. B. Cu funcțiune copulativă. 1.Formează, împreună cu numele predicativ, predi­catul. Gălăciuc este a! șaselea. SAHIA, N. 41. Secundul... căpitan cu vechime, era între două vîrste. BART, E. 118. El e flămînd și e-nsetat, Și-i slab, că e bătrîn. COȘBUC, P. I 227. Casa, din care nu vedem decît o bucată de pe­rete... este a lui Marcu Florii Cucului. SLAVICI, N. I 29. Se vede lucru că nici tu nu ești de împărat, nici împărăția pentru tine. CREANGĂ, P. 186. (Expresie de urare) Să-ți fie de bine, verișorule! ALECSANDRI, T. I 39. Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație prielnică, favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. De noi ar fi mai bine în pădure! RETEGANUL, P. IV 8. A fi cu eineva = a fi de partea cuiva, a ține cu cineva, a fi partenerul cuiva. Să fii cu copiii tăi, ori să fii cu mine. ISPIRESCU, L. 272. Trageți toți cîte-o carte! Domnule, ești cu mine. ALEXANDRESCU, P. 89. A fi cu ceva = a avea ceva. Dealul e cu spini acum. COȘBUC, P. I 259. Era cu o stea în frunte. ISPIRESCU, L. 306. 2. (Construit cu dativul) Împreună cu un nume pre­dicativ exprimă o stare sau o acțiune arătată de numele predicativ respectiv. Si de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. Ce mi-i (ți-i etc.)...= ce importanță are..., ce folos de... Ce mi-i vremea, cînd de veacuri Stele-mi scînteie pe lacuri. EMINESCU, O. I 123. (Familiar) Ți-o fi (i-o fi etc.) = ajunge, destul. Hai, du-te! Ți-o fi! SADOVEANU, P. M. 69. ◊ Impers. (În legătură cu starea timpului) Dar uite nu e vînt – Și-i cald. COȘBUC, P. I 230. Ce era afară: să nu scoți cîne din casă, dar încă om! CREANGĂ, P. 143.3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ, în legătură cu noțiuni exprimînd un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Să spunem că mi-a fost greu; însemna să nu fi plecat la școală ? DAVIDOGLU, M. 8. Lene să ne strici aparatul... nu-ți fuse. SEBASTIAN, T. 12. Se puse pe un plîns de-ți era mai mare jalea de dînsul. ISPIRESCU, L. 287. [Îi] era lehamite de mustrările socrilor. CREANGĂ, P. 89. ◊ Expr. A fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i fi pe plac, a îndrăgi, a iubi. Așa-i fusese drag în tinerețe Lipan, așa-i era drag ș-acum. SADOVEANU, B. 11. Mi-e (ți-e etc.) (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjunctiv) = îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor), îmi bat capul, port grija, sînt interesat. Dacă nu ți-a fost de cumpărat, la ce i-ai dat drumul [pupezei] ? CREANGĂ, A. 57. (Regional) Mi-e (ți-e etc.) a mînca = simt (simți etc.) nevoia de a mînca. Numai bucatele să fie gata mai devreme, pentru că dumisale îi este a mînca. NEGRUZZI, S. I 82. Mi-e (ți-e etc.) că... (sau să nu... ) (urmat de viitor sau de prezentul cu sens de viitor) = mă tem (te temi etc.) că... (sau să nu... ). Mi-e că n-o să te ia, tovarășe. DUMITRIU, N. 263. Sînt bătrîn... și mi-e să nu poticnesc. ISPIRESCU, L. 21. Mi-i să nu mă scoți din sărite. CREANGĂ, P. 152. 4. (Impersonal, urmat de un infinitiv sau de un con­junctiv) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Cînd fu a se boteza pruncul. ISPIRESCU, M. V. 4. Și de-a fi să mor În cîmp de mohor, Să spui lui Vrîncean. ALECSANDRI, P. P. 2. Cînd este a se face vreo înmormîntare, obiceiul antic cere a se așeza poduri in calea mortului. id. ib. 140. ◊ (Urmat sau precedat de o noțiune temporală; adesea pleonastic) Iar cînd a fost de s-a-mplinit Ajunul zilei de nuntit. COȘBUC, P. I 55. Iar cînd fuse într-o zi tocmai cînd copilul împlinea cincisprezece ani... se sculă Făt-Frumos și zise... ISPIRESCU, L. 2. ◊ (Rar, la forme per­sonale) Pîn-eram de nu iubeam, Unde mă culcam dormeam. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 12. 5.(De obicei impersonal; mai ales la imperfect urmat de un conjunctiv) A avea putința, posibilitatea, ocazia, chipul să... Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o mai facă. CREANGĂ, P. 86. ♦ A se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult pînă să... Tocmai eram să vă întreb de unde le aveți [salatele]. CREANGĂ, P. 210. Eram șă-ți țes o haină. EMINESCU, N. 9. Mă puse întîi la buchi, dar văzînd că într-o zi era să mă înăduș... hotărî a-mi spune singur tabla [înmulțirii]. NEGRUZZI, S. I 247. ◊ Expr. (Urmat de o propoziție cu verbul la conjunctiv) Era mai (mai) sau aproape, p-aci (p-aci), cît p-aci (sau pe ce), tocmai, (mai rar) puțin era = puțin lipsea să se întîmple (ceva). Cînd era mai să-i ajungă, să uită fata-ndărăpt. RETEGANUL, P. I 39. Strîngîndu-l tare în brațe, era mai ca să-l omor. EMINESCU, O. I 80. 6. (Urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. Nici că e de gîndit. ISPIRESCU, L.m 253. Oare nu-i de făcut vreo șmichirie, pănă mai este încă vreme? CREANGĂ, P. 321. C. Verb auxiliar. I. Construit cu un participiu variabil, servește la formarea conjugării pasive. Nemaifiind supărat de nimene, trage Ivan un somn de cele popești. CREANGĂ, P. 303. Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute. ALEXANDRESCU, P. 133. ◊ (Cu repetarea pleonastică a partici­piului) Fost-am fost trimiși cu bine Din Suceava cătră tine. ALECSANDRI, P. A. 97. II. Construit cu un participiu invariabil formează timpuri compuse ale conjugării active. 1. Cu viitorul I se formează viitorul anterior. Vom putea sta de vorbă numai cînd voi fi terminat de scris. 2. Cu condiționalul prezent se formează perfectul optativ condițional. Zidul pieri ca și cum n-ar fi mai fost. ISPIRESCU, L. 26. Tu ești uitat, uitat ca cum n-ai fi mai fost. NEGRUZZI, S. I 65. 3. Cu conjunctivul prezent se formează perfectul conjunctivului. Frate Nae, să fi fost el aici să mă fiarbă așa. CARAGIALE, O. I 45. 4. Cu infinitivul se formează perfectul infinitivului. Se poate lăuda a fi învățat meșteșugul în timp foarte scurt. 5. Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului se formează prezumtivul prezent și perfect. Unde s-a fi găsind acel Împărat-Roș... numai cel de pe comoară a fi știind. CREANGĂ, P. 234. Oare așa fel de tineri să se fi aflînd mulți în lume? DRĂGHICI, R. 7. III. Construit cu un participiu invariabil sau cu gerunziul, servește la alcătuirea formelor perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect. Toc­mai pe cînd părerea de rău îl ajunsese și, mai și decît pînă aici, erau trecînd printr-o pădure mare și deasă. ISPIRESCU, L. 109. O căsuță singuratică pe care era crescut niște mușchi pletos. CREANGĂ, P. 213. Te-ai fost dus. NEGRUZZI, S. I 6. – Forme gramaticale: prez. ind. sînt (familiar îs, prescurtat -s), ești (pronunțat iești), este (pronunțat ieste, prescurtat e, îi, i-), sîntém (accentuat și sî́ntem), sînteți, sînt; imperfect eram (pronunțat ieram); perf. s. fui (regional fusei); conjunctiv să fiu; imperativ pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost. verb fi

2) oĭ, verb auxiliar îld. voĭ: oĭ vedea (voĭ vedea). verb oĭ

2) om, verb auxiliar îld. vom: om vedea (vom vedea). verb om

1) or, prescurtare îld. vor: or fi, vor fi. verb or

1) aș v. ajutător (lat. vŏlébam, [imperfectu luĭ volo] din care s´a făcut vurea, vrea [că vream d. vreaŭ șĭ-a adăugat maĭ tîrziŭ m de la pl.], apoĭ s´a adăugat lat. sic, așa [rom. și] ca și în acelașĭ, și s´a făcut reașĭ [ca la Istrienĭ], apoĭ aș. Tot așa celelalte pers.: volébas, -at, -ámus, -átis,. ébant aŭ dat rom. vureaĭ, vurea, vuream, vureațĭ, vurea, apoĭ vreaĭ, vrea, vream, vreațĭ, vrea, apoĭ reaĭ, rea [influențat de ajutătoru are, ar´, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 și 309: n´are hi hălduit, are hi răsărit, s´are hie uĭtat], ream, reațĭ, rear [ca la Istrienĭ] și, în sfîrșit, aĭ, ar, am, ațĭ, ar (face). V. voĭ 2. verb aș

va (prescurtat din vrea saŭ vare) v. ajutător p. formarea pers. III sing. a viitoruluĭ literar: va face, va să vie (pop. a face, a să vie în est și o face, o să vie în vest). Va să zică (vest), vrea să zică, adică, în rezumat: va să zică, s´a sfîrșit ! – V. def. Vest. Maĭ va (pînă acolo, pînă atuncĭ), maĭ este loc orĭ timp (pînă acolo, pînă atuncĭ). Vechĭ. Dumnezeŭ va, D-zeŭ vrea. verb va

a fi (toți) o apă și un pământ expr. (peior.d. oameni) a fi (toți) la fel de răi / de meschini etc. verb afi

a fi (prost) făcut grămadă expr. (iron.) a fi prost / nerod. verb afi

a fi / a veni de la coada vacii expr. a fi / a veni de la țară. verb afi

veĭ, V. voĭ 1. verb veĭ

2) vom, V. voĭ 2. verb vom

vor, V. voĭ 21. verb vor

2) voĭ, veĭ, va, vom, vețĭ, vor v. ajutător care, în unire cu inf., formează viit. lit. (lat. *vóleo, vŏlére [după dóleo, dŏlére, a durea], cl. vŏlo, velle, a vrea. Veĭ vine din vĕlis [îld. vis], de unde s´a făcut vrom. verĭ, apoĭ veĭ, pop. (munt. ), -ĭ; va vine din vŏlet [V. orĭ], de unde s´a făcut *voare, vare, va,, pop. a (munt. o, din *ua, *uă); vom vine din *volemus, de unde s´a făcut *vurem, vrem, vechĭ vem și văm, azĭ vom, pop. om; vețĭ vine din *voletis, de unde s´a făcut *vurețĭ, vrețĭ, vețĭ, pop. ețĭ, îțĭ [munt. oțĭ]: vor vine din volunt, rom. pop. or. V. vreaŭ și aș 1): voĭ merge (fam. munt. o să merg, mold. am să merg). Voĭ, va și vor se întrebuințează (numaĭ lit.) și ca v. tr.: nu voĭ, nu va, nu vor îld. nu vreaŭ (eŭ saŭ eĭ), nu vrea. Subj. vechĭ și să voaĭe (lat. *voleat). verb voĭ

voì v. 1. a avea dorința, intențiunea, voința de: voiesc să plec; 2. a dori: a voi cuiva bine; 3. a pretinde, a cere: ce voiești pentru asta ? 4. auxiliar pentru formarea viitorului: voiu răspunde. [Slav. VOLITI]. verb voì

a-i fi (cuiva de ceva) cum îi este câinelui a linge sare expr. a nu dori deloc să se facă un anumit lucru. verb aifi

éste și ĭáste, pronunțat azĭ ĭéste (lat. est), pers. III sing. a indicativuluĭ prezent d. verbu a fi. Se întrebuințează numaĭ cînd e accentuat și după maĭ: Este pîne [!]? Este. Nu maĭ este. verb este

ești v. fi verb ești

sunt v. 1. întrebuințat ca auxiliar pentru formarea verbelor, pasive: sunt lăudat; 2. a exista: asta nu este; 3. a aparține: cartea este a mea; 4. a fi originar: este din Brăila; 5. a se afla: Slatina este pe Olt [Vechiu-rom. sânt = lat. SUNT (a treia persoană a pluralului luată ca singular)]. V. fi. verb sunt

2) sînt, fost, a fi și (est, pop.) hi v intr. (lat. sĭm, sĭmus, sĭtis, sĭnt [cl. sum, sŭmus, estis, sunt], de unde s’a făcut sîm [azĭ – sînt] sem, apoĭ sîntem, azĭ sîntém], set [apoĭ sîntețĭ, azĭ sîntéțĭ], sînt. Ești, e și este vin din es, est. Erám din éram, erámus. Fuĭ din fui. Fusét [azĭ fusesețĭ] din fuissetis. Fiŭ, să fiŭ din fiam. Fire din fieri. Fost e o formă analogică din fuistes, ațĭ fost, orĭ fuissetis, ațĭ fi fost ș. a.). Se întrebuințează ca ajutător la formarea pasivuluĭ: a fost prins. Exist, ființez: este Dumnezeu. Îs proprietatea (cuĭva), am ca stăpîn, îs de la, țin de: carte asta e a mea, insula Șerpilor e a Romăniiĭ, acest șurub e al mașiniiĭ (maĭ des: de la mașină). Îs originar: eu îs din Galați. Mă aflu, mă găsesc, îs situat: trupa e pe deal, orașu e ’n vale. Mă fac, devin: ca să fiĭ căpitan, trebuĭe să știĭ multe. Mĭ-e a, doresc, mĭ-e poftă: mĭ-e a mînca. Mĭ-e că, mĭ-e frică că: mĭ-e că mă vede. Era să, era aproape să, se putea să: era să zic, era să cad. Aicĭ e de mine, aicĭ e loc p. mine, aicĭ trebuĭe să trăĭesc eŭ, aicĭ îmĭ place mie ! – Cînd se accentuiază și după maĭ se zice sînt, éste (maĭ exact, ĭeste); cînd nu, îs, e (maĭ exact ĭe, în est ): Eștĭ viteaz? Sînt! Sînt vitejĭ? Sînt! Este viteaz ? Este ! Maĭ este vin ? Nu maĭ este ! Maĭ sînt mere ? Nu maĭ sînt ! Neaccentuat: nu-s eŭ de vină. Cine e (cine-ĭ) acolo? Nu-s parale. Îs bolnav. Îs prea mulțĭ.- Sunt, suntem, suntețĭ, îs latinizme inexistente în limba românească. verb sînt

vețĭ, V. voĭ 1. verb vețĭ

vreà v. V. voì. [Lat. *VOLERE = VELLE]. verb vreà

ĭáste, V. este. verb ĭaste

ĭéste, V. ĭaste. verb ĭeste

HI-FI s. f. invar., adj. invar. 1. S. f. invar. High fidelity. 2. Adj. invar. De înaltă fidelitate. [Pr.: haifi, hifi] – Cuv. engl. verb hi-fi

a nu-i fi (cuiva) boii acasă expr. (pop.) a fi necăjit; a nu se simți bine. verb anuifi

A FI BEAT a se afuma, a da cu căciula-n câini, a se face, a se face afiș / cobză / cocă, a fura luleaua neamțului, a intra cu liftul în pom, a se îmbăta turtă, a lua ciocârlanul de coadă, a lua luleaua neamțului, a lua purceaua de coadă, a se machi, a se matofi, a se matoli, a se matosi, a mirosi a ceață, a se pili, a prinde prepelița / purceaua de coadă, a i se sui la cap, a se tămâia, a se trosni, a se trotila, a se tufli, a se turci, a se turti, a umbla pe șapte cărări, a i se urca la cap, a se vărui, a se vopsi. verb afibeat

e pe vine expr. (glum.) vine imediat!; trebuia să apară din clipă-n clipă! verb epevine

e groasă! expr. situația e foarte gravă! verb egroasă

e pe bune expr. (stud.) situația e rezolvată; lucrurile stau bine. verb epebune

a fi bâtă expr. a fi complet pe dinafară / nepriceput într-un anumit domeniu. verb afibâtă

a fi domn (cu cineva) expr. a face o favoare (cuiva), a se purta frumos (cu cineva). verb afidomn

a fi față expr. 1. a fi prost. 2. a fi răuvoitor. verb afifață

Tel Aviv, așa e viața expr. parafrază ironică a dictonului franțuzesc „C’est la vie!” (folosită în legătură cu emigrarea în Israel a unei mari părți a evreilor români). verb telaviv

A FI BOGAT a avea cheag, a fi gros la pungă, a fi tare în gușă, a înota în aur / în bani. verb afibogat

A FI BĂTUT a intra în fabrică, a încasa o bătaie / mardeală / papară, a o lua în barbă / la bâză / la freză, a o lua la moacă / la ochi, a o lua pe coajă, a o lua peste bot, a mânca bătaie, a mânca papară. verb afibătut

A FI UIMIT a-i cădea falca / fața, a-i cădea ochii-n gură, a-i cădea plombele, a rămâne afiș / bujbe / ca la dentist / crăcănat / cu gura căscată / mască / tablou, a-i sta (cuiva) ceasul. verb afiuimit

A FI PROST a da pe-afară de deșteptăciune, a fi față, a fi față de pernă, a fi făcut grămadă, a veni cu pluta pe conductă. verb afiprost

A FI NEBUN a avea o lampă arsă, a avea mușchi / pitici pe creier, a-i cânta sticleții în cap, a fi într-o dungă / într-o parte, a-i fila (cuiva) o lampă, a-i lipsi o doagă. verb afinebun

a fi țăran / de la țară expr. (vulg.) a fi bădăran / mojic; a fi răuvoitor. verb afițăran

a fi lung de / în / la gheare / mână expr. a avea obiceiul să fure, a fi hoț. verb afilungde

a fi în budă / în pom expr. (reg., pop.) a avea necazuri mari. verb afiînbudă

a fi pe roșu / pe stop expr. (eufem.d. femei) a fi la menstruație / la ciclu. verb afiperoșu

a fi tămâie / tufă de Veneția expr. a fi ignorant; a nu ști deloc. verb afitămâie

a fi Adesgo expr. (înv. -d. femei) a fi elegantă; a purta ciorapi de mătase. verb afiadesgo

a fi bărbat expr. (deț.) a rezista la bătaie. verb afibărbat

a fi la geam expr. (d. fete) a fi virgină. verb afilageam

a fi pe dric / pe ducă / pe năsălie expr. 1. a fi pe moarte. 2. a fi pe punctul de a eșua. verb afipedric

a fi pe fază expr. 1. a fi vigilent. 2. a fi stăpân pe situație. 3. a profita de o ocazie. verb afipefază

a fi pe șmen (cu cineva) expr. a lucra mână-n mână (cu cineva) (în operațiuni ilicite) verb afipeșmen

a fi la gros / la mititica / la pârnaie / la răcoare expr. a fi închis, a fi la închisoare. verb afilagros

A FI ARESTAT a ajunge la salamet, a cădea, a cădea în groapă / în harpon, a cădea pe bec, a fi dus la deal / la obor, a fi făcut ghem, a fi luat în chirie, a fi luat în bază, a fi pus în ramă, a intra dincolo, a intra în vinerea seacă, a intra la cucurigu / la ghilimele, a se lăsa cu halagea, a lua calea putreziciunii, a pescui, a se retrage cu torțe, a se turna cu fapt. verb afiarestat

A FI NOROCOS a avea bulan, a fi în bulan, a-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap, a-i surâde norocul. verb afinorocos

A FI ÎNȘELAT a se fraieri, a înghiți corcodușa, a se lăsa dus cu preșul / cu zăhărelul, a se lăsa dus de nas, a lua plasă / țeapă, a se pârli, a pica de fazan, a se prăji, a pune botul, (d. bărbați) a purta coarne, a rămâne de fazan. verb afiînșelat

e tot un drac expr. 1. e la fel!; e totuna!. 2. mi-e indiferent! verb etotundrac

a fi în bulan expr. (glum.) a avea noroc. verb afiînbulan

a fi în terță expr. (înv.) a nu avea bani, a avea o jenă financiară. verb afiînterță

a fi pe felie expr. (intl.) a da lovitura. verb afipefelie

a fi pe goană expr. (intl.) a-și părăsi domiciuliul pentru a se sustrage organelor de urmărire penală. verb afipegoană

a fi tot o apă expr. (d. oameni) a asuda, a năduși, a transpira abundent. verb afitotoapă

ce mi-e Tanda, ce mi-e Manda expr. v. ce mi-e baba Rada, ce mi-e Rada baba verb cemietanda

e pe nasoale expr. (stud.) situația e gravă / incertă. verb epenasoale

a fi sub papuc expr. (d. bărbați) a fi sub autoritatea deplină a soției / iubitei. verb afisubpapuc

a-i fi paralel / (perfect) perpendicular expr. a-i fi indiferent. verb aifiparalel

a fi piua-ntâi expr. (în limbajul copiilor) a-și exprima dorința de a face primul o activitate pe care doresc să o desfășoare mai mulți participanți. verb afipiuantâi

A FI LĂUDĂROS a se bărbieri, a-și burzului creasta, a se căca pe el, a se cocoși, a-și da aere / ifose, a se da artist / artizanat / crocant / grande / lebădă / mare / rotund, a se da mare sculă de basculă, a face pe boierul / pe nebunu’, a fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz, a se împăuna, a-i muri (cuiva) lăudătorii, a se rupe în figuri, a se simți miez, a-și ține nasul pe sus, a umbla cu nasul pe sus, a umbla în bășini, a se umfla în pene, a i se umfla (cuiva) pipota, a nu-și vedea lungul nasului. verb afilăudăros

a-i fi cu bănat expr. (reg.) a se supăra; a se simți jignit / ofensat. verb aificubănat

a fi în ofsaid expr. 1. (în fotbal sau în hochei) a fi în poziție neregulamentară de joc în terenul advers. 2. (fig.) a acționa în mod necinstit, a comite un act ilegal. 3. (intl.) a nu fi la curent cu ultimele evenimente. verb afiînofsaid

a fi mai cu moț expr. a fi lăudăros / înfumurat. verb afimaicumoț

a fi ocnă mare expr. (intl.) v. a fi otravă mare. verb afiocnămare

halal să-i fie! expr. (peior.) să-i fie rușine! verb halalsăifie

a fi făcut ghem (de către cineva) expr. a fi lovit / bătut. 2. a fi arestat, a fi închis. verb afifăcutghem

a fi dus la obor expr. (intl.) a fi dus la deal (1., 3). verb afiduslaobor

a fi dus la deal expr. (intl.) 1. a fi arestat. 2. a fi anchetat. 3. a fi închis. verb afidusladeal

A FI NECINSTIT a călca strâmb, a umbla cu cioara vopsită, a umbla cu mega. verb afinecinstit

A FI RISIPITOR a arunca (cu) banii pe fereastră, (d. alcoolici) a-și bea banii, a mânca banii cu lingura, a sparge (bani), a spânzura banii, a toca. verb afirisipitor

a fi pus în ramă expr. (intl.) a fi arestat, a fi închis. verb afipusînramă

a fi în călduri expr. (pop.) 1. (d. mamiferele femele) a fi în perioada propice rutului. 2. (d. oameni) a se excita, a dori să facă dragoste. verb afiîncălduri

a fi în poziție expr. (d. femei) a fi gravidă. verb afiînpoziție

a fi în tragere expr. (intl.) a fi bine dispus. verb afiîntragere

a fi nedospită expr. (d. fete) a fi virgină. verb afinedospită

a fi pe cai mari expr. 1. a avea o poziție socială bună; a avea o funcție importantă. 2. a fi sigur pe sine. verb afipecaimari

a fi pe drojdie expr. a ajunge la fundul sacului, a nu mai avea nici un ban. verb afipedrojdie

a fi pe nasoale expr. 1. (d. o situație) a fi dificilă / nefavorabilă. 2. (d. relațiile interpersonale) a fi încordat. verb afipenasoale

a fi pus pe rele expr. (er.) a avea apetit sexual; a fi excitat. verb afipusperele

a fi la cheremul / discreția cuiva expr. (pop.) a fi supus puterii abuzive sau capriciilor cuiva. verb afilacheremul

a fi luat la bază expr. (intl.) a fi arestat de poliție. verb afiluatlabază

A FI NELINIȘTIT a face treișpe-paișpe, a sta ca pe ace / ca pe ouă / ca pe spini, a sta cu sufletul la gură, a ședea ca pe ace / ca pe coji de ouă / ca pe spini. verb afineliniștit

a fi mână spartă expr. a fi risipitor / cheltuitor. verb afimânăspartă

a fi într-o dungă / într-o parte expr. a fi nebun / țicnit. verb afiîntrodungă

a fi tuns cicero expr. (deț.) a fi tuns la chelie / la zero. verb afitunscicero

a fi tare în gură expr. (intl.) 1. a bârfi, a ponegri. 2. a fi intrigant. 3. a se certa urât; a face scandal. verb afitareîngură

a fi tare în gușă expr. (peior.) a fi bogat. verb afitareîngușă

a fi dat cu șmulț expr. (înv.) 1. a fi la curent cu mersul evenimentelor. 2. a fi învățat cu greul. 3. (intl.) a fi versat / experimentat. verb afidatcușmulț

a fi în renovare expr. a fi internat în spital. verb afiînrenovare

a fi luat la dans expr. (intl.) a fi interogat, a fi luat la întrebări. verb afiluatladans

a fi numai craci expr. (d. femei) a avea picioarele lungi. verb afinumaicraci

a fi pus pe goană expr. (intl.) a fi urmărit de poliție. verb afipuspegoană

a fi pus la clift expr. (intl.) a fi îmbrăcat elegant. verb afipuslaclift

a fi pus pe făraș / pe liber expr. a fi dat afară, a fi concediat. verb afipuspefăraș

a fi făcut lampă expr. (cart.) a fi învins la o diferență mare de puncte; a pierde într-o manieră penibilă. verb afifăcutlampă

a fi mare otravă expr. (intl.) a fi rutinat, a avea o experiență bogată; a nu putea fi înșelat. verb afimareotravă

a fi gros la pungă expr. a fi foarte bogat. verb afigroslapungă

a fi picat din cer / din lună / din nori / din stele expr. 1. a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. 2. a fi rupt de realitatea imediată. verb afipicatdincer

a fi dus la Sovata expr. a fi închis la secția restrictivă. verb afiduslasovata

a fi față de pernă expr. v. a fi față. verb afifațădepernă

a fi tobă de carte expr. a fi foarte învățat / instruit. verb afitobădecarte

a fi cheală la pat expr. (er.) a fi frigidă. verb afichealălapat

a fi în dogoreală expr. (intl.) a fi căutat de poliție. verb afiîndogoreală

a fi numai urechi expr. a asculta cu atenție. verb afinumaiurechi

a fi pocit la gură expr. a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri defavorabile. verb afipocitlagură

a fi lăsat la vatră expr. (mil.) a se elibera din armată; a trece în rezervă. verb afilăsatlavatră

a fi în Postul Mare expr. 1. (intl.) a executa o condamnare mare sau cea mai mare dintre condamnările primite până atunci. 2. (deț.) a nu primi rația de mâncare. verb afiînpostulmare

a fi luat în chirie expr. (intl.) a fi arestat. verb afiluatînchirie

a fi slobod la gură expr. a vorbi prea mult și fără jenă, depășind limitele bunei cuviințe. verb afislobodlagură

a nu fi în apele lui expr. a nu se simți bine; a fi indispus. verb anufiînapelelui

a fi în primeneală expr. (intl.) a ieși de la închisoare. verb afiînprimeneală

a fi chit cu cineva expr. a nu mai datora nimic cuiva, a nu mai avea de dat socoteală cuiva. verb afichitcucineva

a fi cu mortul pe el expr. (intl.) a avea asupra sa obiectul furat. verb aficumortulpeel

a fi făcut din labă expr. (vulg.d. oameni) a fi mototol / prostănac. verb afifăcutdinlabă

a fi leat cu cineva expr. a fi de aceeași vârstă cu cineva. verb afileatcucineva

a fi sătul până-n gât expr. a numai suporta o stare de fapt / o situație; a nu mai răbda. verb afisătulpânăngât

a fi în rahat până în / la gât expr. (vulg.) a avea necazuri mari. verb afiînrahatpânăîn

a fi hoașcă bătrână expr. a avea experiență de viață; a avea multă rutină. verb afihoașcăbătrână

a fi băgat la salată expr. (deț.) a fi închis la secția restrictivă. verb afibăgatlasalată

a fi pestriț la mațe expr. (pop.) 1. a fi rău la suflet. 2. a fi foarte zgârcit. verb afipestrițlamațe

a umbla cu uite popa, nu e popa expr. a fi inconsecvent, a fi nehotărât, a-și schimba cu ușurință părerile, modul de a gândi și de a acționa. verb aumblacuuitepopa

a fi numai piele și os expr. (d. femei) a fi slab / sfrijit / firav. verb afinumaipieleșios

a fi de beleaua lumii expr. a fi comic / excentric. verb afidebeleaualumii

a fi răcit la gambetă expr. (iron., înv.) a fi aiurit, a fi ușor dezaxat. verb afirăcitlagambetă

a fi iute ca argintul expr. (d. oameni) a fi plin de energie. verb afiiutecaargintul

a fi speriat de bombe expr. a fi sperios din fire, a fi alarmist fără motiv. verb afisperiatdebombe

a fi la remorca cuiva expr. a depinde cu totul de cineva. verb afilaremorcacuiva

a fi de brâu cu cineva expr. a fi în relații foarte apropiate cu cineva. verb afidebrâucucineva

a fi nedus la biserică expr. 1. a vorbi și a acționa fără menajamente. 2. (d. femei) a fi mahalagioaică. verb afineduslabiserică

a fi lovit de cutremur expr. (iron.) a fi fricos. verb afilovitdecutremur

a fi ridicat cu hoboca (de poliție) expr. (intl.) a fi luat cu forța, a fi dus cu mașina de intervenție a poliției. verb afiridicatcuhoboca

a fi atins de filoxeră expr. (iron.) a fi nebun. verb afiatinsdefiloxeră

a fi bolnav de nasulie expr. (adol., vulg.) a fi extrem de antipatic. verb afibolnavdenasulie

a fi în grațiile cuiva expr. a avea parte de încrederea / de bunăvoința cuiva. verb afiîngrațiilecuiva

a fi taler cu două fețe expr. a fi ipocrit / fățarnic. verb afitalercudouăfețe

a nu fi ușă de biserică expr. a-și îngădui abateri de la morala religioasă, a nu duce o viață pioasă. verb anufiușădebiserică

a fi pe felie cu cineva expr. a fi prieten cu cineva, a se înțelege bine cu cineva. verb afipefeliecucineva

a nu fi sănătos dacă nu... expr. a nu se putea abține de la ceva rău, a-i sta în fire să facă ceva rău. verb anufisănătosdacănu

a fi rupt în coș de foame expr. (reg.) a fi foarte flămând. verb afiruptîncoșdefoame

a fi plecat la vâjâială expr. (intl.) 1. a ieși la plimbare. 2. a umbla după femei, a ieși la agățat. 3. a chefui, a petrece. 4. a ieși la furat. verb afiplecatlavâjâială

a fi dus cu funia în larg expr. (intl.) 1. a-și mărturisi rapid vina (în anchetă). 2. a se intimida în fața anchetatorilor din cauza lipsei de experiență. verb afiduscufuniaînlarg

a fi în pijama cu cineva expr. a fi foarte bun prieten cu cineva; a fi în relații intime cu cineva. verb afiînpijamacucineva

fost-ai lele cât ai fost, dar te-ai dus pe pulă în jos expr. (obs.) timpul trece în mod implacabil. verb fostailelecâtaifost

pe când era bunica fată expr. demult, cu mult timp în urmă, pe vremuri verb pecânderabunicafată

a fi mâncat ca alba de ham expr. (pop.) a fi trecut prin multe, a fi experimentat / versat. verb afimâncatcaalbadeham

a fi numai ochi și urechi expr. a fi foarte atent la ceea ce se întâmplă în jur. verb afinumaiochișiurechi

a fi negru în cerul gurii expr. 1. (d. câini) a fi rău. 2. (d. oameni) a afișa o atitudine caustică / ironică; a ironiza verbal. verb afinegruîncerulgurii

a fi mobilat la mansardă expr. a avea o cultură generală solidă, a fi școlit / învățat. verb afimobilatlamansardă

a fi scos de la naftalină expr. 1. a fi învechit / demodat / desuet. 2. a reveni în atenție după o lungă uitare. verb afiscosdelanaftalină

a fi prieten la cataramă / la toartă (cu cineva) expr. a fi prieten foarte bun (cu cineva). verb afiprietenlacataramă

a fi numai gura de cineva expr. (peior.) a fi numai bun de gură, a fi lăudăros și ineficient. verb afinumaiguradecineva

ți-e cald cu dinții în gură? expr. (adol.) stai cuminte, să nu iei bătaie! verb țiecaldcudințiiîngură

a fi în cârdășie cu cineva expr. a se asocia cu cineva în scopul comiterii unor fapte ilegale. verb afiîncârdășiecucineva

a fi uns cu toate alifiile expr. a avea mare experiență; a fi versat; a nu putea fi înșelat. verb afiunscutoatealifiile

a fi mâncat de prin gunoaie expr. a elimina gaze intestinale. verb afimâncatdepringunoaie

a-i fi cald cu dinții în gură expr. (adol.) a căuta motiv de ceartă sau bătaie. verb aificaldcudințiiîngură

a fi mai catolic decât papa expr. a fi exagerat în privința a ceea ce crede, spune sau face. verb afimaicatolicdecâtpapa

mingea este în terenul lui... expr. (pub.) cel care trebuie să-și asume răspunderea este... verb mingeaesteînterenullui

A FI EXAGERAT DE PRETENȚIOS a face grații / mofturi / mutre / nazuri / talente. verb afiexageratdepretențios

a fi mai scumpă ața decât fața expr. (d. un lucru) a fi obținut cu un efort mai mare decât merită. verb afimaiscumpăațadecâtfața

a fi trecut prin ciur și dârmon expr. a fi experimentat / versat. verb afitrecutprinciurșidârmon

a fi îmbrăcat la opt sute și un pol expr. a avea haine scumpe, a fi elegant. verb afiîmbrăcatlaoptsuteșiunpol

a fi la largul tău și la strâmtul altuia expr. (iron.) a-ți lua libertăți excesive, deranjând pe cineva. verb afilalargultăușilastrâmtulaltuia

a fi mai flămând cu ochii decât cu burta expr. a fi dornic de cunoaștere / de învățătură. verb afimaiflămândcuochiidecâtcuburta

a fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz expr. a se lăuda înainte de reușită. verb aficuborșullafocșicupeșteleîniaz

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului îi

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z