î definitie

-l și l-, pron. personal de pers. III sing. m. la ac. (aceĭașĭ origine cu pron. el). Pe el, pe dînsu: du-l, nu-l duce. Cînd nu se poate lega de o vocală, devine îl: îl duc. – Fals 'l. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume l

el [pron. iel] pr. m., g. lui, d. acc. lui, neacc. îi, i, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. el (prep.+ el), neacc. îl, l- (l-a dat), -l (dându-l), -l- (da-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (dându-le-o), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ei (prep. +ei), neacc. îi, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (da-i-ar) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume el

îi1 pr. v. ea, el articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume îi

el, V. ĭel. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume el

1) îĭ, pron. m. și f. la dativ sing.: acestuĭ om, acesteĭ femeĭ îĭ dăruĭesc asta; aceluĭa, aceleĭa nu-ĭ dăruĭesc. V. mi, ți, și, i. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume îĭ

el (-ei), pron. – Pronume personal de pers. 3, sing. m.; ține locul persoanei despre care se vorbește. – Mr. el, megl. ĭel, istr. ĭe. Lat. ĭlle (Diez, I, 161; Pușcariu 764; Candrea-Dens., 531; REW 4266), prin intermediul unei forme vulgare *ĭllus; cf. it. el, ello, egli, fr. il, sp., port. él.Gen. luiĭlluĭ (pl. lorĭllōrum), dat. îiĭllĭ (pl. leĭllis), acuz. lĭllum, nom. pl. eiĭlli. Vocala inițială are, ca aproape toate e inițiale, un timbru ușor palatal; ar fi însă o greșeală să fie transcrisă ie, cum face Scriban. Lui se folosește și ca art. propriu al gen. la nume proprii (vulg. lu) și, prin extindere incorectă, la mai multe substantive comune care desemnează persoane. Acuz. l în poziție tare a primit un î protetic (› îl), care apare numai în textele de la 1630 la 1650 (Găzdaru 30). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume el

îl, V. -l și l-. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume îl

el pr. m. de a III persoană (fem. ea). [Lat. ILLUM, ILLAM (v. ăl)]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume el

eá (éle),pron. – Pronume personal de pers. 3 sing. f.; ține locul persoanei despre care se vorbește. – Mr. ea, ia, megl. ea, istr. io. Lat. ĭlla (Pușcariu 764; REW 4266). Pl. eleĭllae, gen. eiĭllaei (pl. lorĭllorum), acuz. o ‹ *eauaĭllam. Cf. el, iele. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume ea

ea [pron. ia] pr., g. ei [pron. iei]; d. acc. ei, neacc. îi, i, i- (iam dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. ea (prep.+ ea), neacc. o, o- (o-nvață), -o (am dat-o), -o- (da-o-ar); pl. ele [pron. iele], g. lor; d. acc. lor, neacc. le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (da-le-ar), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ele (prep. + ele), neacc. le, le- (le-am dat), -le (dându-le), -le- (da-le-ar) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume ea

EL, EA, ei, ele, pron. pers. III sg. 1. (Ține locul unui nume, în special de ființă, alta decît cea care vorbește sau cu care se vorbește) De-acum, de-acum ei sînt scăpați. COȘBUC, P. I 110. Din cărți de joc, din hîrtioare, Ea-și face parcuri și palate. VLAHUȚĂ, O. A. 47. De nu era el, te mîncam fript. ISPIRESCU, L. 5. Ea își aruncă fără voie ochii asupra ciocoiului. FILIMON, C. 89. ◊ (Marchează o opoziție) Eu știu munții, dar mai bine Mă știu ei întregi pe mine! COȘBUC, P. II 169. ◊ (Urmează după predicat, cu valoare afectivă de întărire, repetînd subiectul exprimat printr-un substantiv) Plopii! mă cunosc ei bine! COȘBUC, P. I 261. Și-a da el spinul peste om vrodată. CREANGĂ, P. 227. Las’ c-o veni ea vara. BIBICESCU, P. P. 166. ◊ (Uneori fără acordul genului) Mi-a spus el baba și, drept să-ți spun, tare mi-o venit rău. CONTEMPORANUL, vi1 495. ◊ (Uneori pe lingă un verb sau o construcție impersonală) După vreme rea, a fi el vreodată și senin. CREANGĂ, P. 235. ♦ (Familiar, la nominativ sg.) Soț, bărbat (respectiv: soție, nevastă). 2. (La genitiv, în forma (al, a, ai, ale) lui, ei, lor, cu valoare posesivă) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. SADOVEANU. v. f. 17. Căprioarele, ciutele, țapii și cerbii ies în poieni ca într-o domnie a lor. id. ib. 17. Și încîlcit e părul lui negru. EMINESCU, O. I 88. El vede de departe pe mîndra lui Marie. id. ib. 97. Lîngă trupul iubitei ei surioare. CONACHI, P. 87. ◊ E x p r. Ai lui (ai ei) = persoane legate prin interese comune, prietenie etc., (în special) rude foarte apropiate. Ale lui (ale ei) = a) lucrurile personale. Se îmbracă și se înarmează Ivan cu toate ale lui. CREANGĂ, P. 304; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l într-ale lui. 3. (La dativ, în forma lui, ei, îi, i, lor, le, li) Murgulețul e adăpat. Toma i-a grămădit în iesle un braț de fîn. SADOVEANU, V. F. 36. Căprarul vechi îi iese-n prag. COȘBUC, p. I 100. De Radu-i este mai cu grabă, Că Radu-i este cel mai drag. id. ib. ◊ (Cu funcție de complement indirect, indicînd posesia) E o căsuță puțintică și scundă; îi ajungem cu palma la streșină. SADOVEANU, V. F. 39. Nevasta i-a murit. COȘBUC, P. I 229. Barba-n pămînt i-ajunge. EMINESCU, O. I 99. ◊ (Cu funcție de atribut,indicînd posesia) Ea-nlănțuiește gîtu-i. EMINESCU, O. I 95. Dar ochii-i ard în friguri. id. ib. 96. ◊ (În forma i cu valoare neutră, în expr. ca dă-i, zi-i) Pe urmă dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere... A făcut cinste d. Nae. CARAGIALE, o i 119. 4. (La acuzativ, în forma Îl, l, o, îi, i, le) Fiecare cotlon pe care-l cercetam adăugea retragerii mele distanțe incomensurabile. SADOVEANU, v. F. 18. Cînd am văzut că a apucat-o [pe junincă]... m-am dus asupra lui cu bîta. id. ib. 27. Se coborî în grădină ca să-și răcorească pieptul de flacăra ce-l ardea. filimon, C. 67. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma el, ea, ei, ele) S-a pus între el și noi depărtarea și lenea soarelui. SADOVEANU, V. F. 26. Fata s-a-ndrâgit de el. COȘBUC, P. I 54. Mult era frumos și bine aici, în fața valurilor ce se tăvăleau, greoaie, spre șesul depărtat. Venea cu ele și o adiere primăvăratică. SLAVICI, O. II 11. ◊ (În forma o cu valoare neutră) Cînd era de făcut ceva treabă, o cam răream de pe-acasă. CREANGĂ, A. 70. Pune mîna pe iapă... și tunde-o. id. P. 47. Au mai pățit-o și alții. NEGRUZZI, S. I 69. – Pronunțat: ieu, iel, iei, iele. – Forme gramaticale: gen. (al, a, ai, ale) lui, ei, lor; dat. lui, ei, îi, i, lor, le, li; acuz. el, îl, l, ea, o, ei, îi, i, le, ele. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume el

1) și pron. personal enclitic la dativ (lat. sibi). Luĭ, eĭ: și le face el singur, și-l ĭa ĭa [!] singură. (Cînd nu urmează le saŭ e legat cu linioară, devine îșĭ, ĭar ășĭ se reduce la și cînd e o vocală înainte: îșĭ face, nu-șĭ face). V. șie; mi, ți, i. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume și

EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ține locul persoanei despre care se vorbește) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Soț, bărbat; soție, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui.Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcție de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. ◊ (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. ◊ (Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume el

î́șĭ, V. și (pron.) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume îșĭ

luĭ, V. ĭel. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume luĭ

ĭel (vechĭ el), ĭa, pron. pers., pl. ĭeĭ, ĭele, vechĭ eĭ, ele (lat. ĭlle, ĭlla; it. ello, ella; pv. sp. el; fr. il. – Gen. dat. sing. [al] luĭ, [al] ĭeĭ, eĭ, pl. [aĭ] lor, [ale] lor). Dînsu (nu tu, nicĭ eŭ). – Ca art., în limba de azĭ (deja în Cod. Vor. 97, 14), nu se maĭ zice luĭ, ci lu: lu Ĭon. Luĭ e numaĭ pronume: casa e a luĭ, dă-ĭ și luĭ. În Ps. S. lă = le (dativ): dă-lă [!] lor, Doamne! articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume ĭel

șie pron. personal de pers III acc. la dativ (lat. *sîbi îld. sĭbi, ca și mie, ție). Luĭ, eĭ: cine dă, șie-șĭ dă. – Și sie, ĭar în limba vorbită numaĭ luĭ și eĭ. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume șie

sine pr. servind de complinire: 1. el însuș: se gândi in sine; 2. ființă, fire: a-și veni în sine. [Lat. SE (cu acelaș sufix intensiv ca la mine, tine)]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume sine

Șat-el-Arab m. fluviu aziatic, format prin confluența Tigrului și Eufratului, se varsă în golful Persic: 145 km. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume șatelarab

tragi de ele! expr. (adol.) exagerezi! articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume tragideele

Abd-el-Kader m. celebru emir arab, apără 15 ani Algeria în contra Francezilor (1807-1883). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume abdelkader

a fi cu mortul pe el expr. (intl.) a avea asupra sa obiectul furat. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume aficumortulpeel

a-și da drumul pe el / pe ea expr. (eufem.) a urina sau defeca involuntar în haine / în așternuturi / în pat. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume așidadrumulpeel

a muri de pneumonie / de el încins / de glonțul rece 1. (glum.) a muri împușcat. 2. a muri în împrejurări dubioase. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume amuridepneumonie

3) -ĭ verb. Est. Enclitică îld. îĭ (e, este): nu-ĭ nimica. substantiv neutru

2) -ĭ pron. m. și f. la dativ sing. Enclitică îld. îĭ: luĭ, eĭ nu-ĭ daŭ nimica. substantiv neutru

1) -ĭ pron. m. la acuz. pl. Enclitică îld. îĭ: nu-ĭ daŭ pe eĭ. substantiv neutru

î1 (literă) s. m. / s. n., pl. î / î-uri substantiv neutru î

î2 (sunet) s. m., pl. î substantiv neutru î

î m. Un sunet între i și u, ca´n rîdic, amîndoĭ, față de ridic, amundoĭ. Îl aŭ și Francejiĭ și Portughejiĭ, dar nu-l scriŭ (pg. chavena, ceașcă, pron. șávînî). Noĭ îl avem și´n cuv. latine, și´n cuv. străine (V. hîră, satîr). Litera î s´a dezvoltat din î cirilic (§ 62). substantiv neutru î

Î, î, s. m. 1. A douăsprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală închisă, nerotunjită, din seria medială). [Pl. și: (1, n) î-uri]. substantiv neutru î

I num. card. (Scris cu majusculă) Simbol matematic pentru numărul 1 în sistemul roman de scriere a numerelor. substantiv neutru i

i1 (literă) s. m. / s. n., pl. i / i-uri substantiv neutru i

i2 (sunet) s. m. pl. i substantiv neutru i

i3 / ii interj. substantiv neutru i

i4, -i, i-, -i- pr. v. ea, el substantiv neutru i

i-, -i, -i- vb. v. fi substantiv neutru i

3) i, interj. de bucurie: i! (saŭ, maĭ bine, iiii!) ce noroc! substantiv neutru i

i, ha și i, haĭ, interj. care arată o bucurie care ar putea veni: i, haĭ! ce bine ar fi să vie! substantiv neutru i

i conj. – Și. Sl. i. Slavism cultural, fără circulație reală, sec. XVI. – Comp. iproci, conj. (și așa mai departe), din sl. i proče, înv. substantiv neutru i

i interj. – Exprimă surpriza sau uimirea. Creație expresivă, cf. hi. Se folosește și în formele iha, ihi, iho, ii, cf. tii. substantiv neutru i

2) i, pron. personal de pers. III sing. m. și f. la dativ în ainte [!] de le, -l, se: i le dă luĭ saŭ eĭ, i-l dă luĭ saŭ eĭ, i se dă luĭ saŭ eĭ. V. mi, ți, și. substantiv neutru i

1) i m. A noŭa literă a alfabetuluĭ și care reprezentă [!] a treĭa vocală, care are sunetu cel maĭ înalt: un i, doĭ i saŭ doĭ de i. Fig. A pune punctu pe i, a te explica exact și fără considerațiunĭ. substantiv neutru i

I m. a noua literă a alfabetului. substantiv neutru i

i conj. pop. și (în vechiul stil de cancelarie): dovezi i mărturii AL. [Slav. I]. substantiv neutru i

i int. exprimând o mulțumire deplină: i ! tare îmi pare bine ! substantiv neutru i

I1, i, s. m. 1. A unsprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (cea mai închisă vocală, nerotunjită, din seria anterioară). ◊ Expr. A (nu) pune punctul pe i = a (nu) reda esențialul într-o discuție, a (nu) sublinia faptele semnificative. [Pl. și: (1, n.) i-uri]. substantiv neutru i

I2 interj. (Adesea prelungit sau repetat) Exclamație care exprimă surprindere, mulțumire, admirație, dezaprobare etc. – Onomatopee. substantiv neutru i

I1 s. m. invar. A zecea literă a alfabetului și sunetul corespunzător; este o vocală nerotunjită, cea mai închisă din seria anterioară. ◊ Expr. A pune punctul pe i = a adăuga, într-o discuție, elementul esențial; a da o explicație clară și justă. substantiv neutru i

I2 conj. (Învechit; folosit pe vremuri în stilul de cancelarie) Și. Mai multe giuvaieruri i argintării. ALECSANDRI, T. 1353. substantiv neutru i

I3 interj. (Uneori lungit sau repetat) Exclamație care exprimă un sentiment de surprindere, de mulțumire, de bucurie, de admirație, de dezaprobare, regret, uimire sau o stare psihică provocată de o amintire venită pe neașteptate. I... tată, și d-ta... iar îi răzgîi... o să ți se suie în cap. DELAVRANCEA, V. V. 236. Ii, tată, răspunse fiul de împărat carele se roșise ca o sfeclă, cum de mă osîndești astfel ca pe un vinovat de codru. ISPIRESCU, L. 367. Iii, păcat ! CARAGIALE, O. I 48. I, doamne ! mulți cuconași zăresc eu aici. ALECSANDRI, T. I 104. substantiv neutru i

i-a pr. + vb. aux. (i-a dat) substantiv neutru ia

a-i prep. + pr. (a-i da) substantiv neutru ai

ți-i1 pr. + pr. (ți-i dă) substantiv neutru ții

*ți-i2 (pop.) pr. + vb. (ți-i frig) substantiv neutru ții

și-i1 conjcț. + pr. (în tempo rapid) (și-i văd) substantiv neutru șii

și-i2 pr. + pr. (în tempo rapid) (și-i închipuie) substantiv neutru șii

mi-i pr. + pr. (mi-i dă) substantiv neutru mii

i-au pr. + vb. aux. (i-au dat) substantiv neutru iau

a pune punctul pe i expr. a preciza ce este esențial într-o chestiune. substantiv neutru apunepunctulpei

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului î

î   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular î î-ul
plural î-uri î-urile
genitiv-dativ singular î î-ului
plural î-uri î-urilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z